City Break: Birthday Girl in Istanbul❣

Același fus orar, mai puțin de o oră distanță, parcă o altă lume. Am plecat din București fără vreun plan anume, fără o listă propriu-zisă, doar cu câteva locații salvate pe Instagram și ceea ce mai aflasem din ce citisem sau văzusem prin clipuri. Plecasem cu o viziune idealizată și totodată cu o teamă. Era vorba de o țară aflată pe două continente, cu obiceiuri diferite, cu o religie distinctă, cu practici, mentalități și orientări altfel. Mi-am dorit de acum câțiva ani să ajung în Istanbul și iată că anul acesta, de ziua mea, am reușit să o fac și pe asta 🙂
  • Lipsa internetului
Principala problemă a fost lipsa internetului. Am căutat oferte de roaming, însă erau mult prea costisitoare pentru ce ofereau. Așa că, ne-am trezit în aeroportul Sabiha Gokcen (cel situat pe partea Asiatică), la ora 20, încercând să ajungem tocmai în partea cealaltă, pe continentul European, la aproximativ 50 de km. Din ceea ce văzusem pe internet, pentru a putea cumpăra o cartelă cu număr, internet & minute trebuia să locuiești în Turcia, sau chiar să fii cetățean cu acte în regulă. Ulterior însă am aflat și de posibilitatea achiziționării unei cartele cu 10GB de internet, la prețul de 170 lire turcești, valabil[ o săptămână, fără acte și obligații. Însă, în acel moment, era disponibilă o rețea de internet în aeroport, pentru care plăteai 4€ pe 2 ore. Am optat pentru această variantă, am comandat un Uber, însă cum ieșeam din aeroport dispărea și internetul. A fost o adevărată aventură să găsim acel taxi, hoinărind printr-o mulțime infernală, însă cineva de la pază a binevoit să facă o faptă bună și să ne ajute.
Tot legat de internet, nu se găsește mai nicăieri Free Wifi, ci doar în incinta unor restaurante și baruri (nici măcar Mc Donald”s, Burger King sau Starbucks nu aveau wifi). Soluția perfectă? Îți descarci Google Maps offline și îți faci traseul de la hotel, de unde ai internet. O altă aplicație extrem de utilă este Google Trips, care, în funcție de câte zile stai, îți recomandă trasee zilnice pentru a bifa cele mai importante obiective turistice. Fără harta offline ar fi fost și mai greu, deci a fost o salvare. Un minus totuși are, pentru că nu arată în timp real poziția ta pe hartă. Pe de altă parte, lipsa internetului ne-a ajutat să vedem mai bine orașul, nu prin ecranul telefonului. Cred că acest fapt dezvoltă foarte mult memoria vizuală și orientarea în spațiu.
  • Cazare
Noi am găsit pe booking.com o ofertă avantajoasă de la Ayaz Botique Hotel  și am optat pentru ea. Am plătit în jur de 80€ pentru o cameră dublă, pe 3 nopți de cazare – ceea ce e un preț foarte bun. Locația arată foarte modern în poze, însă am avut puține dubii. Hotelul nu e unul obișnuit, ci e mai degrabă o scară de bloc, în sensul că din exterior nu prea îți dai seama ce e. În schimb, camerele arătau exact ca în fotografii, camera era cu un pat matrimonial și unul single, era îngrijită, curată, aerisită. Arăta mult prea bine pentru acești bani, din punctul meu de vedere. Hotelul este situat în cartierul Taksim, la 15 minute (mers pe jos) de Galata Tower, 15 minute de Taksim Square și la 8 minute de stația de tramvai Tophane. De asemenea, camera avea vedere către Hagia Sophia și Bosfor. Așadar, locație foarte bună, aproape de punctele turistice, camere faine, personal amabil. Chiar recomand 🙂
  • Atracții turistice
Acum privind în ansamblu toata experiența, dacă mergeți în Instanbul vă recomand să începeți cu Galata Tower. Acesta a fost ultimul punct turistic pe care l-am vizitat și mi-am dat seama abia după că de aici trebuia să încep. De ce? În primul rând, acesta are o vedere panoramică asupra orașului și ies imediat în evidență celelalte atracții. Biletul este de 35 de lire turcești, iar pentru alte 13 în plus poți lua parte la o simulare cu elicopterul asupra orașului. Iar asta mi s-a părut cea mai faină chestie. După ce am urcat cu liftul până la etajul 7 și ne-am bucurat de priveliște, ne-am întros undeva la etajul 2 și am intrat într-o încăpere de cinema 4D, am primit ochelari din aceia speciali și timp de aproximativ 20 de minute am pătruns, în mod virtual, în cele mai importante atracții turistice. A fost o experiență tactilă, oflactivă, auditivă și vizuală de excepție! Chiar dacă unele dintre secvențe nu erau foarte conturate, îți dau un punct de plecare pentru ce ai putea vizita și ce ar manifesta un interes.
Moschei și iar moschei, la orice pas. Cele mai cunoscute sunt Hagia Sophia și Sultan Ahmed-Blue Mosque, care sunt chiar în aceeași zonă. Am intrat în cea de-a doua, iar arhitectura sa era cu adevărat impresionantă, atât în interior, cât și în exterior. Am stat de vorbă cu un reprezentant musulman de acolo, care ne-a vorbit despre religia islamică, i-am pus diverse întrebări, ne-a servit cu bomboane și ne-a oferit Coranul în lb. engleză. În aceste locuri domnește spiritualitatea și supunerea, precum și o credință bine sădită în sufletele credincioșilor. Mie însă cel mai mult mi-a plăcut moscheea lui Suleiman, care era cumva la fel de mare, având o amplasare foarte bună, pe cealaltă parte a Bosforului, cu o vedere panormaică asupra orașului. Aceasta avea o curte imensă, foarte frumos amenajată. La fel, merită să fie vizitate.
Am ajuns și la Marele Bazar, de unde văzusem o mulțime de fotografii. Sinceră să fiu, pe mine nu m-a impresionat. Deși este considerat un rai al condimentelor, aromelor și țesăturilor sau bijuteriilor, mie mi s-a părut că e doar o piață uriașă cu vânzători ambulanți care te stresează maxim. În plus, foarte multă aglomerație și îmbulzeală. Prețurile erau diferite, de exemplu puteai găsi într-un loc un produs la prețul de o liră, iar în altul la 10 lire turcești. Unii vânzători negociau, alții nu. Intrai într-o tarabă cu rahat turcesc, dulciuri și condimente, puteai să guști ceea ce te atrăgea, dar nu puteai să pleci fără să cumperi ceva, pentru că vânzătorul știa cum să te ia spre a nu pleca cu mâna goală. În rest, pe la tarabele de lângă, numai fake-uri- genți LV, Gucci, Calvin Klein, parfumuri, haine de la brand-uri renumite sau încălțăminte.
Una dintre cele mai frumoase atracții este croaziera pe Bosfor, care costă doar 15 lire turcești. În două ore te relaxezi, poți admira palatele otomane, moscheele mari, fortărețele, hotelurile luxoase, reședințe elegante sau podul care leagă cele două continente. Cred că cel mai deosebit moment este la apus, când lumina se reflectă superb în valurile mării, iar cerul capătă o culoare splendidă, de la portocaliu, la lila și roz.
Palatul Dolmabahçe este cel mai elegant și luxurios din zona Bosforului. Are o arhitectură deosebită, iar încă din exterior se observă opulența orientală a celor șase sultani care l-au locuit. Palatul aduce a reședință imperială, având peste 300 de încăperi. Se află în apropierea stadionului Beșiktaș, are ieșire directă către Bosfor, iar prin împrejurimi se află o terasă cu o vedere superbă, fiind relaxantă, cu o atmosferă plăcută.
De asemenea, e interesant de vizitat Taksim Square, piața prin care trece tradiționalul tramvai roșu. E un loc destul de aglomerat, ca Centrul Vechi din București, iar pe acolo se găsesc o mulțime de restaurante, cafenele, baruri și magazine.
img_9670
  • Mâncare
Dacă eși fan arome nonconformiste, Instanbulul e loc în care trebuie să ajungi! Fiecare aliment are o savoare aparte și nu există o cale de mijloc: ori îți place, ori ba. Cel mai mult mi-a plăcut micul dejun, care era extrem de bogat, diversificat și la un preț acceptabil. Am fost în mai multe locuri să mâncăm, însă cel mai mult mi-a plăcut la restaurantul-hotel Seven Hill, aproape de Moscheea Albastră și de cea a sultanului Ahmed, unde am luat un mic dejun regal (aș spune eu). Pe lângă mâncarea foarte bună, vederea de pe terasă este deosebită.
Totodată, mai peste tot se găsesc sucuri naturale din fructe, foarte aromate și sănătoase. De asemenea, am încercat un fel de prăjitură (Künefe) cu fistic și migdale, sățioasă și extrem de gustoasă. În cultura lor gastronomică, turcii folosesc foarte mult ulei, chiar exagerat de mult aș zice. Am fost să comandăm pizza și era foarte uleioasă, ca drept urmare nu ne-a plăcut deloc. Ei în general consumă carne de oaie, care poate să nu placă tuturor, precum și foarte multe condimente pentru a obține gusturi diverse.
  • Prețuri
O liră turcească era 0,69 de lei, astfel prețurile erau mai mici decât la noi. Ar fi fost momentul să-mi iau ceea ce era în wishlist, însă mi-am promis că data viitoare voi avea un bagaj mai mare, nu cu atât de multe chestii după mine. Deci, în general, prețurile erau ok.
  • Ce nu mi-a plăcut
Faptul că mulți de acolo nu voiau să vorbească engleză, fie spunând că nu știu – doar că foarte fluent, fie ne vorbeau intenționat turcă. Totodată, mai multe femei de diverse religii, îmbrăcate specific, aveau cumva o atitudine ostilă și priveau inconfortabil pe cele care nu erau ca ele. Un alt aspect e legat de salubritate, faptul că erau extrem de puține coșuri de gunoi și foarte multă mizerie. Dacă mă plângeam de traficul groaznic din București… ei bine, acum nu o voi mai face. Acolo se circulă extrem de haotic, foarte agresiv, șoferii nu lasă pietonii să treacă pe trecere, iar pietonii trec pe unde apucă, indiferent de culoarea semaforului sau marcații.
  • Ce mi-a plăcut
Cultura orientală, arhitectura clădirilor, spiritualitatea credincioșilor, dulciurile și vibe-ul misterios pe care îl transmitea orașul la apus. Are o magie aparte, un sentiment intraductibil, pe care îl simți doar acolo. Chiar dacă este un oraș foarte mare și extrem de aglomerat, are și oazele sale de liniște, locurile colorate, moderne, chiar și antice, cu istorie vie, pisici leneșe și oameni care trăiesc pentru a se relaxa.
img_9955
Today changes with you! 
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

11 gânduri despre “City Break: Birthday Girl in Istanbul❣

  1. Mi-a facut placere sa citesc experienta ta. Eu am fost acum 5-6 ani si cred ca nici atunci nu am apucat sa vad suficient de multe obiective. Am sa ma inspir de la tine cand ma voi intoarce in Istanbul. Chiar voi avea in vedere si hotelul. Si hotelul in care am stat eu a fpst destul de ciudat pe exterior, semanand tot cu un bloc

  2. Ce dragut ca ti-ai petrecut ziua de nastere acolo! Bravo tie!
    O plimbare pe Bosfor mi-ar placea si mie! Ce bine ca pasapoartele au acum valabilitate 10 ani…trebuie sa ajungem si noi prin Turcia, desi visul meu ramane Egypt.

Lasă un răspuns