Ultima lună de vară a fost cea mai așteptată de către mine, întrucât a coincis cu mult râvnita vacanță. La această lună am visat pe tot parcursul anului, întrucât avea să fie perioada în care îmi pot reîncărca bateriile, în care pot visa cu ochii deschiși și mă pot bucura de relaxare. După cum probabil ai văzut deja, asta dacă mă urmărești pe Instagram, pentru mine August a însemnat vacanța în Grecia, pe care abia am așteptat-o. Despre întreaga experiență voi scrie în curând pe blog, însă până atunci hai să-ți arăt câteva goodies pe care le-am descoperit în dm și pe care le-am luat cu mine în vacanță 🙂
În primul rând, cred că cele mai importante lucruri din bagaj (da, pe lângă acte și bani :)), sunt produsele cu protecție solară, precum și loțiunea after sun. Trebuie să recunosc că, în general, eu sunt adepta produselor cu factor de protecție solară în flacon de tip spray, întrucât sunt mai practice, mau ușor de transportat, mai ușor de aplicat. Însă, am observat că produsele de tip cremă sunt mai eficiente și protejează mai bine. Eu evitam (oarecum) produsele cremă pentru că intrau foarte greu în piele, se întindeau greu și lăsau o peliculă grasă. Înainte de a pleca în vacanță am trecut prin dm cu gândul de a-mi lua un spray cu protecție solară, însă singurul produs pe care l-am găsit a fost crema de mai sus, cea în flacon verde. Are ingrediente super ok și sigure, iar din componența sa lipsește alccolul – ceea ce e super. Ce vreau să spun este că am rămas impresionată de această cremă, chiar dacă la început mi s-a părut cam grasă. Ea însă trebuie întinsă bine, intră relativ repede în piele și este rezistentă la apă. În plus, după ce intră în piele, aceasta are o strălucire aparte, absolut superbă! Atât de mult mi-a plăcut acest produs încât aproape că l-am terminat încă din prima săptămână de vacanță, iar apoi am regretat că nu am cumpărat cel puțin două flacoane. Oh, și am uitat să menționez faptul că ambalajul este reciclabil și realizat din materiale reciclate. Deci, dacă aveți norocul să mai găsiți acest produs în dm – clar merită cumpărat! Totodată, acesta merge perfect cu loțiunea after sun – care, mai ales în primele zile, este must have.
Eu fac parte din categoria persoanelor care fie se bronzează foarte puțin, fie se arde. Tocmai de aceea, după cum scriam și într-un articol precedent, evit expunerea directă și îndelungată la soare, iar bronzul meu se datorează de fapt acelor momente când merg efectiv spre plajă sau când înot. Deși iubesc aspectul pielii bronzate, care efectiv strălucește, evit soarele. Pentru a avea acel glow minunat, eu apelez la produse speciale, care asigură o strălucire aparte, fie că sunt pe bază de uleiuri, fie că sunt spray mist-uri cu sclipici. În dm am avut norocul să găsesc aceste produse din gama Schimmer – Tropical Vibes: o cremă de corp, un spray și un ulei de corp – toate cu sidef sau sclipici. La început, acel spray cu sclipici era de negăsit, ulterior am reușit să-mi cumpr chiar 3 bucăți. Este un spray foarte fain, pe care eu îl aplicam după folosirea acelei loțiuni, asta din 2 motive: 1 – pentru a obține un luciu mai intens și 2 – pentru că acel spray are și alcool în compoziție și, tocmai de aceea, este bine ca pielea să fie hidratată în prealabil. Acel ulei cu sidef este foarte greu de găsit și chiar m-am simțit norocoasă să-l găsesc pe ultimul. Pot spune că este preferatul meu și că se poate compara cu alte produse de acest gen, din categoria high-end. Se vede minunat, atât pe pielea simplă, cât și pe cea bronzată. În caz că vă întrebați ce se află în sticluța mică și elegantă, care aduce a parfum, ei bine – este sclipici tip pudră, care poate fi folosit atât pe față, cât și pe corp. Eu l-am folosit pe post de iluminator si arată foarte fain. Îmi place că este destul de intens, astfel că trebuie folosit cu grijă.
Voiam să mai menționez faptul că aceste produse se găsesc dor în dm, fiind din marca sa proprie. Totodată, acestea au prețuri accesibile și o calitate impresionantă. Dacă aveți drum prin dm neapărat să le căutați și, în plus de asta, să vă interesați de promoția lor curentă:
Tu ce produse faine ai găsit în dm? Care dintre acestea te tentează? 🙂
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!
Ce de produse minunate! Și eu am descoperit acea creamă verde cu protecție solară și mi-a plăacut mult de tot.
Nu stiu cum se face ca eu nu am gasit nicaieri acele produse de corp cu sclipici 🙁
Acel ulei de cor cu sidef pare minunat! Eu am mai tot încercat și de la alte branduri, dar erau f lipicioase și se simțeau ciudat pe piele