oje opi notino

Manichiura perfecta pentru sezonul estival

Vara este sezonul culorilor, în care poți da frâu liber imaginației tale! Este timpul să experimentezi, să te joci și să alegi ceea ce îți place. E ok dacă vara ești altă persoană, ai toate motivele să faci asta 🙂 Pentru mine vara înseamnă mereu eliberarea eului meu creativ, care dorește să experiemnteze. Într-o vară am ales să folosesc un nuanțator mov, într-alta unul roșu; într-un timp purtam în fiecare zi câte o altă nuanță de lac de unghii, iar în alta am ales să merg la birou cu o manichiură într-o culoare intensă de portocaliu neon. Și da, am atras atenția tuturor, iar colegii s-au întrebat ce a generat această schimbare. Pentru mine a fost o formă de manifestare, simțeam nevoia de o schimbare. Și oh, ce bine a fost! 😻
Dacă în mod obișnuit, pe tot parcursul anului, eu sunt fană declarată manichiură semi (mai ales cu oja semipermanenta opi), vara aleg versatilitatea, astfel că optez pentru ojele clasice, întrucât doresc să mă bucur de cât mai multe nuanțe colorate. Până acum am încercat zeci de produse, de la zeci de branduri, iar acum pot spune că le prefer pe cele care, pe lângă nuanța inedită, au și o rezistență mai îndelungată. De curând vorbisem într-un articol trecut despre o ojă Catrice, într-o nuanță de lavandă, care mi-a deschis apetitul pentru nuanțe dulci și colorate.
În ultima vreme, după cum spuneam și într-o postare pe Instagram, am început să-mi asortez manichiura cu ținutele pe care le port. Astfel, mai întâi le-am grupat pe categorii de culori, apoi pe stiluri, pentru ca ulterior să merg la Notino și să-mi aleg câteva lacuri de unghii care să se potrivească. Zeci de combinații, sute de idei, iar aici am ales să prezint 3:
Romantic & Misterious
În procesul de trecere de la nuanțele obișnuite la cele colorate e nevoie de o culoare intermediară. Eu am optat pentru acest nude cu un subton rece de gri spre lila, care este elegant, misterios, inedit (denumire: Icelanded a Bottle). L-aș purta cu o ținută elegantă, pentru a obține un look romantic, seducător, de neuitat.
Retro italian vibes
Ulterior, după ce am scăpat de inhibițiile unui look monoton, aș alege o nuanță de verde, precum aceasta, denumită Suzi – the first lady of nails. M-aș vedea purtând-o cu un look retro, vintage, cu unvibe italienesc, pe străzile înguste din Veneția.
Dreaming of Greece
Admirația pentru nuanțele cât mai viu colorate a fost stârnită. Cu gândul la o seară de vară în Grecia, privind un apus incredibil de frumos, într-o rochie albastră… și alegând nuanța It’s a boy, un baby blue atât de dulce 💙
P.S: aplicând o bază spray, cu uscare rapidă, lacul de unghii va rezista mai bine pe unghiuțe.

Care este nuanța care te definește? Tu cum ai purta-o? 🙂
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

Lasă un răspuns