Black Friday la Notino 🛒

Luna Noiembrie este despre reduceri, emoțiile premergătoare sărbătorilor de iarnă, precum și despre planurile pe care le punem la cale pentru sezonul magic ce bate la ușă. Nu știu cum sunteți voi, însă eu mereu abia aștept Black Friday, îmi fac liste și vânez oferte. Și le voi da dreptate celor care vor spune că nu cred în totalitate în acele reduceri – pentru că și eu am trecut printre multe situații care m-au dezavantajat. Astfel, de câțiva ani buni de Black Friday îmi cumpăr produse doar de la magazinele care au reduceri reale și oferte cu adevărat tentante. Un exemplu în acest sens este Notino, care e totodată magazinul meu preferat atunci când vine vorba de parfumuri și cosmetice.
Anul acesta cei de la Notino au organizat Black Friday pe tot parcursul lunii Noiembrie, iar acum, în săptămâna 23-29.11 vă puteți bucura de un discount de 25% la cele mai bune branduri, folosind codul „black25”. Eu am profitat deja de această ofertă, mi-am luat câteva cosmetice pe care mi le doream de mult timp, iar pentru că tot se apropie Crăciunul – am zis că este momentul oportun să iau și câteva cadouri pentru cei dragi. Și am fost foarte inspirată. Profit de această ocazie să mai menționez și faptul că printre brandurile ale căror produse se află la reducere lîn această săptămână la Notino se numără Cerave, Maybelline, Olapex, etc. Pe restul vă las pe voi să le descoperiți 🙂
Și cum tot vorbeam despre cadourile de Crăciun, vreau să vă arăt aici o parte dintre ele, mai exact pe cele pe care le-am păstrat pentru mine. Sunt sigură că o mare parte din cei care vor primi acele cadouri se vor uita peste acest articol și aș vrea totuși să rămână surpriză. Fără alte introduceri, să trecem la treabă:
Am găsit acest set care arată foarte glam, cu un gel de duș în formă de șampanie, cu un ambalaj elegant, iar alături un clopoțel pe care scrie – ring for cocktail. Mi se pare un set foarte drăguț, util, iar prețul este mai mult decât unul acceptabil. Eu îl voi păstra pentru mine, întrucât chiar și aroma acestui gel de duș m-a fascinat.
Totodată, am descoperit un set cu mini paste de dinți – pentru travel. Arată foarte drăguț, iar eu am mai folosit în trecut produse de la acest brand și mi-au plăcut. De asemenea, în afară acest brand este foarte lăudat.
Cum tot am eu o mică obsesie pentru produsele travel size, am zis că este cazul să-mi iau și un pouch cu mini pensule de machiaj. Acestea sunt super utile, mai ales când vine vorba de machiajele SFX, contribuind la realizarea mult mai ușoară a detaliilor mici și fine.
Sunt curioasă voi ce ați cumpărat anul acesta de Black Friday și ce v-a tentat din aceste cadouri 🙂
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

8 gânduri despre “Black Friday la Notino 🛒

  1. Vai vai vai ❤️ Eu am prfitat de reducerile lor și mi-am cumpărat un parfum pe care ăș voiam de mult. Cel de la lancome, pe care il ai și tu ❤️

  2. Cat de mult imi plac articolele de craciun! Parca au asa o magie! Imi place mult setul acela cu clopotelul, l-am vazut si la tine pe instagram. Oare il mai gasesc pe site? Multumesc mult :**

Lasă un răspuns