Iubim să fim conectați, să înlăturăm fiecare barieră spațială, să cunoaștem și să cuprindem diversitatea în toată măreția sa. Asta ca mai apoi să ne pierdem prin amalgamul de simboluri, trenduri și stiluri, căutându-ne în fiecare element bizar, sperând că ne vom regăsi, pe noi, într-o formă completă. Însă există un secret: cu cât ne depărtăm de spațiul autentic ce ne-a creat, cu atât suntem mai departe de ceea ce ne definește. Tradițional versus modern, eu versus iluzia sinelui.
Cultura noastră este învăluită de o aură magică. Are tradiții, basme cu mister, doine din emoții și un port tradițional cu simboluri deosebite. Articolele vestimentare cu tematică tradițională păstrează semnificații ce pot fi înțelese doar cu sufletul, cu spiritul românesc. Pentru că ele ascund arhetipul ce ne definește, ne reprezintă și confirmă propria existență, istoria, destinul.
Așa am descoperit IONA, în căutarea autenticului ce îmi reamintește cine sunt. Exact ca în mitul lui Sorescu, sunt momente în care încercăm să ne regăsim în ceea ce ne înconjoară, neștiind că de fapt ceea ce căutăm se află în noi și nu în exterior. Pe noi ne definesc tradițiile, elementele de cultură, cele ce ne amintesc de istoria și strămoșii noștri. Exact acest lucru l-am resimțit și când am descoperit aceste bijuterii pe care le port:
Eleganță și rafinament – transpuse în bijuterii prețioase, din Aur de 14K, lucrate cu multă pasiune, dragoste pentru tradiții și minuțiozitate, chiar în România. Pentru că brand-ul IONA este unul românesc, creat din fascinația pentru perfecțiune și simboluri, cu un portofoliu cu bijuterii delicate, de la cercei până la coliere, brățări, inele și chiar verighete, toate menite să aducă un plus de unicitate, fie că este vorba de o zi specială, fie că le alegi pentru o zi obișnuită.
Make gold cool again, purtând bijuteriile ce te definesc și care te scot din anonimat, atât datorită stilului lor, cât și a poveștii din spatele lor. Pe mine mereu m-au captivat lucrurile cu o semnificație ascunsă, care abia așteaptă să fie descoperite. Iar în cazul de față, port o serie de bijuterii (cercei, colier și brățară) din colecția The Golden Ratio, reprezentând simbolul perfecțiunii pure.
De multe ori considerăm că tradițiile sau motivele propuse de ele sunt demodate, neînțelegându-le de fapt valoarea. Credem că nu sunt la modă sau că nu se integrează în trendurile actuale, însă ele sunt extrem de versatile, totodată conferind o aură specială întregii ținute. Alegând bijuterii prețioase de fapt alegem să ne punem pe noi în valoare, fiind un omagiu la adresa propriei persoane.
Totodată, putem alege să combinăm bijuteriile, pentru a obține un efect mai atrăgător, iar eu am ales să combin colierele din colecțiile The Golden Ration și Half Moon. Această combinație mi se pare extrem de chic, și chiar în tendințele actuale, întrucât observăm cum mulți designeri abordează deja un stil de tip layering.
Colierul din colecția Half Moon ascunde și el o poveste aparte, fiind inspirat din luna lui Eminescu, iar decupajele fine fac trimitere la umbrele pădurii. Este și acesta foarte delicat și arată deosebit, în orice combinație. La acesta am alăturat și inelul din colecția Colibri Eye. Acestea se pot realiza în trei nuanțe de aur: galben, alb și roz.
Bijuteriile pe care le port se găsesc pe site-ul IONA și pot fi comandate de pasionatele de estetică, ce știu cum să se pună în valoare 🙂
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!
Love it! 💓😍
vai ce finuțe și frumoase sunt❤️😍 tare frumoasa si tu, le. ai scos frumos in evidenta👏👌 eu nu. s fana aur, dar imi place sa apreciez
Sunt superbe, delicate și rafinate!!
foarte frumoase bijuteriile, imi plac! si imi place si rochia cu motive traditionale foarte tare!
Am apreciat mereu bijuteriile din aur, dar cu modele fine si elegante. Cred ca la ei, imi voi gasi ceea ce caut de mult timp.
Foarte dragute aceste bijuterii, imi plac mult cele inspirate din arta traditionala!
Imi plac bijuteriile finute din aur sau argint. Fiecare bijuterie este unica, iar povestea din spatele fiecareia este foarte draguta.
Deși nu port aur în general, nu pot sa nu remarc modelele minunate pe care ni le-ai arătat!
Ador acest tip de bijuterii, chiar daca sunt simple sunt de efect.
Foarte frumoase bijuterii! Simple si de effect!
Sunt absolut superbe si se potrivesc oricarei tinute. Ai scris tare frumos 😘
Sunt superbe aceste bijuterii, delicate și foarte atent lucrate! ❤️❤️
Nu sunt adepta bijuteriilor aurii, pur și simplu nu mă prind absolut deloc, de aceea le prefer pe cele argintii 🙂
În schimb, ție îți stă super bine cu ele și îmi place tare mult și ținuta pe care ai avut-o
Frumoase accesorii, finuțe care emana feminitate. Le-aș purta cu placere. 🙂
Spectaculoase! Apreciez tare mult, iubesc pur și simplu, bijuteriile fine și elegante din aur. De fapt, nici nu port altceva!
Felicitări pentru articol și pentru alegerile făcute!
Sunt atat de frumoase! Le-ai surprins foarte bine in poze 😘😍
Sunt foarte finute si delicate si-ti vin foarte bine!
Sunt superbe bijuteriile! Atat de finute imi par, sigur se potrivesc la orice tinuta.
Sunt splendide, ce vad la tine apreciez in mod deosebit!
Este tare frumos acest set. Iti sta foarte bine cu el.
sunt absolut superbe aceste bijuterii. Finute si delicate, exact pe stilul meu.
Ador bijuteriile, nu trece o zi fără sa nu port cercei, lanț și inele.
Cele prezentate de tine sunt foarte frumoase, sa le porți cu drag.
Bijuteriile sunt superbe si ador modul in care le-ai prezentat. Le-ai pus perfect in valoare.❤