Makeup Revolution Pressed Glitter Palette – Yay or Nay?

Dacă înainte eram adepta machiajelor clasice și cam de fiecare dată optam pentru același look, acum vorbim despre total altceva. Preferam culorile mate, iar cele cu sidef parcă mă înfiorau. Însă atunci nu știam de ce. Răspunsul acum este simplu: pentru că nu le încercasem să văd cum arată „în acțiune”. Bineînțeles, după ce le-am descoperit, această pasiune, adorație și poate chiar obsesie a evoluat, a fost dusă la următorul nivel, iar astăzi recunosc: iubesc glitterul, sub orice formă, de orice culoare, indiferent de brand.

f8aff950-bd2a-45fd-a6c0-4dacb69fc6db

Mă uitam acum câteva zile pe Notino și am remarcat că au o mulțime de produse cosmetice de la Makeup Revolution, un brand care nu se găsește prea des pe la noi, însă are produse de calitate, iar prețurile sunt mai mult decât accesibile. Așadar, aici am descoperit și paletele cu Pressed Glitter. Recunosc, până atunci nu știam de existența lor, însă nu am stat prea mult pe gânduri și mi-am comandat. Și nu una, ci două: Hot Pursuit și Midas Touch, fiecare la prețul de 63 de lei și având câte 9 nuanțe de glitter.

f0c5ab9e-28e1-42b7-9747-b31cd07744fc

Până să ajungă coletul am căutat diverse review-uri pe internet, iar majoritatea spuneau că glitterul din aceste palete are o textură deranjantă, că se simte greu și că migrează foarte ușor, deci ar fi fost imposibil să realizezi un machiaj curat cu ele. Deja eram dezamăgită și mă gândeam că le-am comandat degeaba, eu având deja zeci de glittere și pigmenți care abia așteapă să fie puși la treabă. Totuși, când au ajuns paletele eram extrem de entuziasmată și, deși aveam multe lucruri de făcut în acea zi, le-am testat imediat.

df6930bf-5f03-4bd3-9cb4-246e35754b35

Ceea ce am observat este faptul că nuanțele au texturi diferite, în sensul că există unele care sunt mai închegate, altele mai neomogene, însă este absolut normal. Acest aspect l-am întâlnit și la glitterele de la alte branduri, însă nu este o problemă, căci adezivul de glitter e cel care se ocupă de fixare. Așadar, am folosit mai multe nuanțe, în look-uri diferite, pentru a vedea în mare cum se descurcă. Iar rezultatul a fost impresionant!
Iar aici vă las și o serie de look-uri realizate cu glitterul din paletele comandate:

Look No1

Look No2

Look No3

În cazul acestor palete, ceea ce citisem înainte la mine nu s-a aplicat. Glitterul nu a migrat, însă chiar de se întâmpla să zboare un punct, se îndepărta extrem de ușor, însă nu a fost cazul. Sincer, nu m-am așteptat ca aceste nuanțe să fie atât de intense! Parcă sunt magice! Nu cred că în fotografii am reușit să redau exact sclipirea lor, însă în realitate arată superb. Dacă vă doriți o paletă de glitter, care să aibă nuanțe deosebite și să aibă și un preț decent, vi le recomand pe acestea cu mare drag.
În plus, un mare avantaj este oglinda din paletă, care este extrem de utilă. Nu este fumurie, cum mai au majoritatea paletelor, deci poți vedea exact și mult mai ușor cum se aplică glitterul. Totodată, ambalajul e foarte fain, cu sclipici strălucitor, care arată tare elegant. Paleta este cumva cartonată, fapt care previne spargerea sa și a fardurilor – big like for that.

4a7dee27-dd82-49d6-a515-58fc76228be8

Într-adevăr, poate că nu este atât de ușor de lucrat cu glitterul, însă cheia este de fapt adezivul pe care îl folosiți, cantitatea pe care o puneți și cam atât. Pe mine m-au impresionat plăcut aceste palete, după cum v-am spus nu mă așteptam, însă acum mă bucur foarte mult că le-am achiziționat.

04fdc01f-161e-411b-823b-9a51c6cc8c18

Voucă cum vi se par aceste palete de glitter? Dar look-urile realizate? Care îți place cel mai mult, 1, 2 sau 3? 🙂

 

XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

22 de gânduri despre “Makeup Revolution Pressed Glitter Palette – Yay or Nay?

  1. imi place mult machiajul pe care l-ai facut si iti sta foarte bine cu el. Paletele sunt magnifice, mai ales pentru in strop de sclipici indiferent de evenimentul la ca re- porti

  2. Look-ul 1 imi place cel mai mult. 😘😘 M-ai convins sa testez si eu aceste palete faine! Nu am nimic cu glitter!!

  3. Paletele sunt superbe si propunerile sunt mai mult decat geniale. Imi plac mult propunerile de makeup facute. Mi-as dori sa am si eu talentul tau

Lasă un răspuns