Dacă înainte eram adepta machiajelor clasice și cam de fiecare dată optam pentru același look, acum vorbim despre total altceva. Preferam culorile mate, iar cele cu sidef parcă mă înfiorau. Însă atunci nu știam de ce. Răspunsul acum este simplu: pentru că nu le încercasem să văd cum arată „în acțiune”. Bineînțeles, după ce le-am descoperit, această pasiune, adorație și poate chiar obsesie a evoluat, a fost dusă la următorul nivel, iar astăzi recunosc: iubesc glitterul, sub orice formă, de orice culoare, indiferent de brand.
Mă uitam acum câteva zile pe Notino și am remarcat că au o mulțime de produse cosmetice de la Makeup Revolution, un brand care nu se găsește prea des pe la noi, însă are produse de calitate, iar prețurile sunt mai mult decât accesibile. Așadar, aici am descoperit și paletele cu Pressed Glitter. Recunosc, până atunci nu știam de existența lor, însă nu am stat prea mult pe gânduri și mi-am comandat. Și nu una, ci două: Hot Pursuit și Midas Touch, fiecare la prețul de 63 de lei și având câte 9 nuanțe de glitter.
Până să ajungă coletul am căutat diverse review-uri pe internet, iar majoritatea spuneau că glitterul din aceste palete are o textură deranjantă, că se simte greu și că migrează foarte ușor, deci ar fi fost imposibil să realizezi un machiaj curat cu ele. Deja eram dezamăgită și mă gândeam că le-am comandat degeaba, eu având deja zeci de glittere și pigmenți care abia așteapă să fie puși la treabă. Totuși, când au ajuns paletele eram extrem de entuziasmată și, deși aveam multe lucruri de făcut în acea zi, le-am testat imediat.
Ceea ce am observat este faptul că nuanțele au texturi diferite, în sensul că există unele care sunt mai închegate, altele mai neomogene, însă este absolut normal. Acest aspect l-am întâlnit și la glitterele de la alte branduri, însă nu este o problemă, căci adezivul de glitter e cel care se ocupă de fixare. Așadar, am folosit mai multe nuanțe, în look-uri diferite, pentru a vedea în mare cum se descurcă. Iar rezultatul a fost impresionant!
Iar aici vă las și o serie de look-uri realizate cu glitterul din paletele comandate:
Look No1
Look No2
Look No3
În cazul acestor palete, ceea ce citisem înainte la mine nu s-a aplicat. Glitterul nu a migrat, însă chiar de se întâmpla să zboare un punct, se îndepărta extrem de ușor, însă nu a fost cazul. Sincer, nu m-am așteptat ca aceste nuanțe să fie atât de intense! Parcă sunt magice! Nu cred că în fotografii am reușit să redau exact sclipirea lor, însă în realitate arată superb. Dacă vă doriți o paletă de glitter, care să aibă nuanțe deosebite și să aibă și un preț decent, vi le recomand pe acestea cu mare drag.
În plus, un mare avantaj este oglinda din paletă, care este extrem de utilă. Nu este fumurie, cum mai au majoritatea paletelor, deci poți vedea exact și mult mai ușor cum se aplică glitterul. Totodată, ambalajul e foarte fain, cu sclipici strălucitor, care arată tare elegant. Paleta este cumva cartonată, fapt care previne spargerea sa și a fardurilor – big like for that.
Într-adevăr, poate că nu este atât de ușor de lucrat cu glitterul, însă cheia este de fapt adezivul pe care îl folosiți, cantitatea pe care o puneți și cam atât. Pe mine m-au impresionat plăcut aceste palete, după cum v-am spus nu mă așteptam, însă acum mă bucur foarte mult că le-am achiziționat.
Voucă cum vi se par aceste palete de glitter? Dar look-urile realizate? Care îți place cel mai mult, 1, 2 sau 3? 🙂
Imi plac mult aceste palete, cred ca o sa merg sa dau si eu comanda de una. Dintre cele trei propuneri ale tale, preferata mea este nr 2 ❤️
Mie imi plac paletele, dar pentru mine as alege-o pe prima.
Preferatul meu e look nr 1. Tare faina gama de culori, ti se potriveste super bine.
Tare bine iti sta cu aceste culori. Imi plac mult desi nu stiu daca as indrazni sa le port
Mi-am luat si eu o mica paleta cu 4 glittere de la makeup revolution dar nu am apucat sa le incerc! Cat despre machiajele tale nu pot spune decat: Wow!!!! Sunt superbe toate!💙💙💙
imi place mult machiajul pe care l-ai facut si iti sta foarte bine cu el. Paletele sunt magnifice, mai ales pentru in strop de sclipici indiferent de evenimentul la ca re- porti
Acest tip de machiaj ti se potriveste foarte bine. Eu momentan inca merg pe ceva clasic si nu indraznesc sa ies din zona de confort.
A doua variantă de machiaj e pe gustul meu m foarte frumoasă paleta aceea.
Imi plac mult paletele, combinatia de culori si propunerile tale, nu cred ca e prea devreme sa fac comanda pentru cadoul de Craciun unei persoane pasionate de make-up, nu? 🙂
Anul trecut, când am fost la o nuntă am fost machiată cu glitter verde, mi-a plăcut foarte mult cum arată.
O să mă uit după paleta asta pe site-ul Notino, mulțumesc de recomandare.
Foarte misto sunt machiajele si iti vine perfect toate!
Machiajele ti-au iesit minunat ! Foarte fain arata pe pleope produsul
De ceva vreme ma tentează acest produs, citind impresiile tale, sunt mai convinsa ca niciodată ca merita sa îl achiziționez!
😘
Ah, ce culori frumoase! te prinde bine machiajul!
Imi plce mult ce ți-a ieșit! Adevărul e ca look-ul nr. 3 mi se pare cel mai interesant. Nu ma pricep sa lucrez cu glitterul, dat cred ca as putea învațA
Culorile sunt frumoase, le vad ideale de toamna!
Arata foarte fain paletele, iar de machiajele tale nici nu mai spun. Nu as putea alege, toate sunt superbe.
Nr 1 este preferatul meu. Iti vin chiar bine machiajele acestea, deci ai luat o decizie buna sa renunti la machiajul clasic
Look-ul 1 imi place cel mai mult. 😘😘 M-ai convins sa testez si eu aceste palete faine! Nu am nimic cu glitter!!
Look-ul nr 2 imi place cel mai mult.
Paletele sunt superbe si propunerile sunt mai mult decat geniale. Imi plac mult propunerile de makeup facute. Mi-as dori sa am si eu talentul tau