Cum salvezi părul distrus + Recomandări

Îngrijirea părului a fost, este și va fi mereu un subiect de actualitate, despre care voi vorbi mereu. Dacă vă mai amintiți, chiar primul meu articol de pe blog, de prin 2014, era despre masca ce mi-a ajutat părul să se regenereze. Acum, cinci ani mai târziu, folosesc cu sfințenie aceeași mască, iar părul îmi crește chiar și 3-4 cm/lună.
Anul trecut în aprilie, cam tot în aceeași perioadă, am decis să trec de la șaten la balayage. Da, o schimbare bruscă, ce a necesitat decolorarea părului și apoi vopsirea. Apoi întreținerea culorii. Pentru unele ar fi un adevărat chin, spunând asta din perspectiva părului distrus. La mine nu a fost așa, căci aveam grijă multă de păr și făceam tratamente naturale foarte des.
Anul acesta, în urmă cu o lună (deci la un an distanță) am zis să îmi refac balayage-ul, de data această părul să fie un blond platinat spre gri. A fost o schimbare la care am visat de foarte mult timp, pentru care am investit atât resurse materiale, cât și timp. Și acesta a fost rezultatul:

img_8580

Ca un fel de update, în prezent, părul meu nu mai este la fel de blond platinat, ci mai degrabă un șaten. Pe lângă faptul că vopseaua s-a cam dus, părul meu este efectiv distrus. Vârfurile sunt foarte arse, se rup extrem de ușor și efectiv le simt abrazive. Părul arată ca cel al păpușilor și uneori am senzația că este de plastic. Se pare că orientarea spre balayage a fost una dintre cele mai proaste decizii pe care le-am luat în ultima vreme 😦
Însă, nu pot sta acum să regret decizia pentru că nimic nu se va schimba. Astfel, am început să am și mai multă grijă de părul meu și să folosesc produse bune, care să-l ajute să-și revină. Este important de menționat faptul că produsele, în general, nu sunt universale. Fiecare păr reacționează altfel la un anumit produs. Însă, tocmai de aceea produsele sunt grupate pe diverse categorii.
Printre principalele probleme ale părului decolorat și vopsit de numără: deshidratarea și căderea părului. Astfel, de curând am început să folosesc câteva produse destinate acestor probleme. Bineînțeles, acestea trebuie să fie folosite în mod consecvent și corespunzător.
Despre brandul Rene FURTERER v-am mai povestit acum ceva timp, iar în ultima perioadă, înainte de vopsire, mi-am recumpărat șamponul Karite din gama Hydra, care este special conceput pentru hidratarea părului. Este destinat părului uscat și are o formulă inovativă cu un amestec nutritiv și protector de ulei de Shea, cimentrio si vitamine esențiale și este important că nu conține silicon.

242ba559-86f1-45ae-81b7-8138296973e3

Uleiul de Shea suplimentează umiditatea, ajută la restabilirea barierei naturale protectoare și oferă părului acizi grași esențiali și vitamine. Complexul cimentrio ajută la întărirea firelor de păr și la prevenirea deteriorărilor.Se aplică o dată sau de două ori pe săptămână, pe scalpul și părul umed, lăsându-l să acționeze timp de 2 minute, după care se clătește.
Pe lângă acest șampon, am folosit și produsl lor vedetă, Rene Furterer Complexe Five, cu 5 uleiui necesare unui păr sănătos. Acesta este un ser ce contribuie la calmarea scalpului, oferind părului hidratare și nutriție. Îmbunătățește structura firului de păr, îl face mai rezistent, mai mătăsos și strălucitor. De asemenea, nu conține silicon. Acest ser mi-a plăcut foarte mult, are o aromă de portocală, iar rezultatele sale se văd imediat. Acest tratament este fără clătire și oferă părului spălat toate substanțele necesare.

 

Recent, am mai intrat în posesia unui nou produs de la Rene Furterer, mai exact un șampon tip tratament, Triphasic, destinat stopării căderii părului. Șamponul Rene Furterer Triphasic curăță eficient scalpul, spală bine părul și îi redă frumusețea naturală. Nu conține silicon, iar ingredientele din compoziția sa nu au efecte negative asupra părului sau a scalpului. Îmi place că acest șampon este blând cu părul, însă, totodată, îl curăță eficient.

1d01aa30-8342-4d3d-a1b4-e3095fa901c4

Despre brand:
Rene Furterer – acest brand francez a fost fondat de Rene Furterer în anul 1957. Fascinat de natură încă din copilărie, acesta a studiat proprietățile plantelor și ale uleiurilor esențiale conținute de acestea. Devenit un pionier în industria cosmetică, creează o metodă revoluționară de tratament personal pentru păr și scalp, bazată pe utilizarea uleiurilor esențiale. Din 1980, produsele cosmetice Rene Furterer fac parte din portofoliul Pierre Fabre Laboratories, una dintre cele mai mari companii farmaceutice private din Franța. Rene Furterer a obținut un succes imens, datorită folosirii unor produse inovatoare, pe bază de derivate din inima plantelor și a unei selecții de ingrediente naturale exclusive.

fd4cce11-64ae-449b-8dad-3bf22cfab5e9

În general aceste produse se găsesc în farmacie, însă le-am remarcat și pe site-ul Notino. Voi ce folosiți pentru îngrijirea părului? Ați folosit aceste produse?
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

11 gânduri despre “Cum salvezi părul distrus + Recomandări

  1. Motivele enumerate de tine in articol sunt cele care m-au oprit pe mine sa ma decolorez chiar si atunci cand ajunsesem la un negru care nu-mi placea absolut deloc. Am preferat sa-l las sa creasca si sa scap de culoare in felul asta. Nu stiam de acest brand dar mi-ar placea sa incerc serul Rene Furterer Complexe Five sa vad ce efecte are asupra parului meu.

    Apreciază

  2. Mereu pun accent pe parul meu si caut cele mai bune produse. Cu toate astea sunt usor nemultumita si parca imi doresc sa incerc cate ceva si din produsele recomandate de tine

    Apreciază

  3. Iată că am aflat ceva nou despre produse de îngrijire a părului!
    Îți mulțumesc pentru recomandări, chiar voi căuta brandul acesta franțuzesc care pe lângă recomandările tale arată și bine!

    Apreciază

  4. Incerc sa folosesc produse bune pentru parul meu pentru ca e lung si folosesc mereu placa si ondulatorul, masca de par, balsam hidratant, uneori fiole pentru regenerare.
    Daca sunt si pe Notino, le voi cauta si eu.

    Apreciază

Lasă un răspuns la lifestylebycata Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.