Sunt piese vestimentare de care ne îndrăgostim instant și iremediabil. Mai întâi le vedem, fie online, fie în magazin, le studiem, cădem în mreaja gândului, rămânem fascinate de efectul magic pe care îl exercită asupra noastră și, în final, cedăm, căzând pradă seducției fashioniste. Însă, în timp descoperim că este cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Sunt sigură că și voi aveți diverse haine la care vă uitați cu admirație, cu patos și chiar cu mândrie. Asta pentru că, pe lângă faptul că vă aparțin, sunt precum bijuteriile care vă fac să arătați exact așa cum vă doriți.
Exact din această categorie face parte jacheta din satin, fină, elegantă, cu motive florale deosebite. A fost dragoste la prima vedere și de când am remarcat-o pe acest site, am știut că va fi a mea. Deja îmi imaginam cum va arăta pe mine și în ce context aș putea să o port. Adevărul este că, imediat după ce a ajuns și am probat-o, aș fi purtat-o nonstop. Asta pentru că este foarte comodă, fină la atingere și îmi place maxim cum se așază.
Trebuie să recunosc că nu am mai avut până acum o jachetă atât de elegantă și senzuală în același timp. Are o frumusețe aparte, care vine mai ales din material, model, design și chiar culoare! Este un bleumarin intens, deosebit, care creează dependență. Eu și așa aveam o obsesie pentru această nuanță, iar acum pot spune că ea s-a intensificat.
Este drept că nu poate fi integrată într-o ținută casual, întrucât este prea elegantă, indiferent cu ce aș îmbina-o. În cazul de față am ales o pereche de blugi negri, din Zara, alături de o pereche de cizme lungi, cu șireturi. Inițial mă gțndeam că ar arăta superb cu o pereche de stiletto înalți, însă în acel moment nu ar fi fost varianta cea mai comodă. În rest, ce vă pot spune este că m-am simțit excelent purtând-o. Asta pentru că atunci când alegi piese vestimentare care te reprezintă, e imposibil să nu radiezi de entuziasm.
Jacheta o găsiți AICI
Și ceasul AICI
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!
wow, wow, wow! esti mai mult decat minunata! ai un stil aparte si o gratie deosebita! lucrurile de genul finute si elegante, chiar te reprezinta! jacheta e minunata, chiar as avea nevoie de ceva de genul, inflorat. asta imi lipseste!
Jacheta este geniala si iti vine foarte bine! Chiar ca te reprezinta! Ai combinat-o foarte frumos! ❤
Wow, ești minunata! Jachetă iti vine perfect, îmi place modelul la nebunie!
E dragutica jacheta, iar ceasul imi aminteste de primul cadou daruit mamei, arata aproape identic.
chiar este fina si eleganta aceasta jacheta si tie iti vine excelent! imi place cum arata dar pentru mine nu merge, sunt mai baietoaica!
Îmi plac jachetele de acest gen și mie.
Alegerea ținutei este foarte inspirată și ți se potrivește.
Este foarte frumoasa si poate fi purtata la orice ocazie! Sa te bucuri de ea
E foarte frumoasa si finuta si chiar ti se potriveste.😻
O jacheta foarte eleganta, alegere inspirata!
Foarte draguta tinuta ta, iar jacheta e cu adevarat superba!
Arata tare bine! Imi place nuanta, modelul si cum arata imbracat. Te pup
jacheta imi place si mie foarte mult, pe tine se aseaza destul de bine si te reprezinta
Iti vine tare bine jacheta. Imprimeul ma duce cu gandul la kimono-uri. E foarte faina.
Emani eleganta si senzualitate prin toti porii. Jacheta este superba si inca o data imi demonstrezi ca o jacheta aparent banala poate prinde viata daca stii cum s-o porti
Ce minunată este jacheta! Se potrivește de minune pentru zilele de primăvară cu acel model floral. 😍 Și eu îmi doresc una în acest stil elegant-feminin. Ceasul e și el fain. Pupici!
Cat de frumoasa e acea bluza! Chiar emana eleganta si senzualitate❤️
Frumoasă tare jacheta și îți vine perfect 🖤! Pupici 😘
Jacheta e tare frumosa, iti vine perfect. Frumoasa tinuta ai ales.