Review: Schwartzkopf Bonacure pentru părul vopsit

De câte ori ați auzit expreisa „dacă te vopsești îți strici părul”? Ei bine, eu am auzit-o, și nu de puține ori. Tind să cred că este un mit, întrucât părul se degradează „de la sine”, din cauza poluării, a alimentației necorespunzătoare , a obiceiurilor nesănătoase, etc. Să nu mai spunem de produsele de hairstyling, de placă, ondulator sau feohn. Totodată, chiar dacă evităm cele de mai sus, tot mai există diverse motive pentru care părul nostru nu este sănătos, deci nu arată așa cum ne-am dori.
În ceea ce privește părul meu, pot spune că în medie mă vopsesc cam o dată pe an – asta depinde de look-ul pe care îl doresc, de culoare, etc. Ceea ce vreau să menționez este faptul că nu există vreun produs minune care să înlocuiască nevoia de a tunde vârfurile despicate & părul ars/tocit/subțiat. Mai ales dacă aveți părul deschis la culoare- acest lucru se vede, mai ales la aspect, suplețe și volum.
De când am optat pentru un balayage, despre care am scris AICI, am început să folosesc șampon destinat părului decolorat, grizonat sau gri. Uneori mai folosesc și nuanțator, pe care îl combin cu balsamul (tot pentru părul gri- spre a elimina tenta de galben). Totuși, cum simt nevoia de o schimbare, m-am gândit să încep cu câteva șuvițe. Asta pentru că mi-am amintit de look-ul meu de la SummerWell Festival 2018:

7a4450d8-7d25-4e12-8ac8-99e215041e8b

Astfel, mi-am comandat două produse destinate părului vopsit, de la Schwartzkopf, tot de pe site-ul CareSpot.ro, pentru că se aflau la reducere. Este vorba despre șamponul din gama Bonacure, cu apă micelară, pentru părul roșu; și masca pentru părul vopsit, pe post de tratament, tot din aceeași gamă.
Șamponul este roșu, are o aromă elegantă, specifică produselor profesionale și are 250 de ml. Acesta se găsește AICI și curăță delicat scalpul, menținând culoarea roșie. În descrierea produsului este menționat faptul că acesta nu este destinat persoanelor sub 16 ani – însă nu aș ști să vă spun și de ce. Eu mi l-am comandat pentru că intenționez să îmi fac câteva șuvițe roșii, exact cum am avut în vară, însă nu doresc ca acea nuanță să devinp fadă. Astfel, cred că acest șampon va acționa în acest sens.

IMG_7979.JPG

Pe acesta l-am comandat la recomandarea unei prietene roșcate, care a fost foarte mulțumită de efectele sale. În general eu folosesc produse pentru îngrijirea părului de la Schwartzkopf pentru că sunt de calitate, sunt eficiente și totodată accesibile ca preț. Astfel, aștept să văd cum se va comporta cu șuvițele mele 🙂
Masca este destinată părului vopsit, are 200ml și se găsește AICI. Acționează pe post de tratament, reparând părul vopsit și redându-i strălucirea. Formula cu tehnologia Cell Perfector și PH de 4.5 conferă PH-ul ideal și fixează pigmenții de culoare, pentru un efect de mai lungă durată a vopselei. În ceea ce privește utilizarea sa, ei bine, se aplică pe toată lungimea părului și se lasă să acționeze timp de 10-15 minute, după care se clătește.

IMG_7974.JPG

Eu o aplic doar pe lungime, pentru că părul meu are tendință de îngrășare la rădăcină, iar măștile de acest gen ar facilita secreția de sebum. Îmi place că după folosirea acestei măști părul meu este mai fin, are o aromă aparte și nu se mai încurcă. În plus, utilizată pentru o perioadă mai îndelungată vă asigură persistența culorii.

Voi ați folosit produsele din această gamă? Dacă nu, care dintre ele v-ar tenta? 🙂

 

Today changes with you! 
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

13 gânduri despre “Review: Schwartzkopf Bonacure pentru părul vopsit

  1. Nu am folosit nimic din ce me prezinti tu astazi,si m-ar tenta si pe mine sa le incerc doar la recomandarea ta,multumim mult de articol!

  2. Părul vopsit are nevoie de îngrijire specială și ar fi bine să nu uităm acest detaliu. Mi-ar plăcea să încerc masca de par, mai ales că parul meu e vopsit negru de ani buni.

  3. Ai un par superb. Masca pentru parul vopsit, cred ca mi-ar placea sa o incerc. Si eu ma vopsesc de ani de zile, dar nu am iesit din cloarea neagra niciodata. Nu am curajul.

  4. Caut mereu produse speciale pentru îngrijirea părului vopsit și/sau deteriorat. Totuși, trebuie avut grijă și la incgredientele din compoziție. Nu am folosit produsele despre care ne povestești, dar le voi acorda atenție.

  5. Nu am folosit produse din aceasta gama, dar ma tenteaza masca de par. Din cauza unei decolorari nereusite parul meu nu mai este la fel de frumos si de sanatos. In plus anul acesta vreau sa ma vopsesc din nou si sunt sigura ca o masca ar ajuta si mai mult parul meu.

Lasă un răspuns