Vă spuneam acum ceva timp că am tenul foarte uscat și îmi găsesc destul de greu un BB Cream sau CC Cream care să mi se potrivească, iar în acea perioadă îl descoperisem pe cel de la Ziaja, despre care am scris AICI.
În timp, tenul meu s-a obișnuit cu acesta și parcă nu îmi mai plăcea cum se prezintă. Mereu preferam doar ceva lejer, cu acoperire mică , ce arăta natural. Însă, având această problemă cu tenul uscat, majoritatea fondurilor de ten pe care le încercam arătau ciudat, simțind cumva cum se strâng, iar după demachiere îmi simțeam fața și mai uscată.
De curând am intrat în posesia fondului de ten Skin Perfect Ultra Coverage de la Seventeen Cosmetics, care se presupune că este „as light as a feather”. Mi-a plăcut conceptul pe care îl propune, am observat că e rezistent la apă, are SPF 15, un finish mat, e fără parabeni sau gluten.
Acesta e disponibil în 8 nuanțe, iar mie mi se potrivește cel mi bine cea cu nr.2. Încă de la prima aplicare am putut sesiza și confirma totodată textura ușoară, care nu încarcă tenul. În ceea ce privește gradul de acoperire, mi se pare că este unul mic spre ridicat, fiind similar unui BB Cream. Ca să vă puteți da seama de acest aspect, m-am gândit să realizez și un swatch. Astfel, am desenat pe mână o inimă cu un creion dermatograf, iar pe una dintre jumătăți am acoperit-o cu fond de ten, cu ajutorul unui burețel:
După cum puteți vedea, creionul dermatograf a fost acoperit destul de bine, iar fondul de ten arată foarte natural. De menționat este faptul că nu am aplicat pudră, deci se poate observa că finish-ul este mat. De asemenea, textura este non-uleioasă, tocmai de aceea eu nici nu mai aplic pudră. Totodată, e foarte catifelată și are un parfum discret, extrem de plăcut, natural, fresh.
Am purtat acest fond de ten pe parcursul mai multor zile, iar acesta a rezistat intact, mai mult de 8 ore, nu s-a strâns în pliurile (eventualelor) riduri, nu a devenit uleios și nici nu s-a întins. Așa ca un mic sfat, trebuie să aplicați o cantitate mică și să o întindeți bine, iar burețelul ar trebui să fie puțin umezit. Dacă veți face asta va ieși exact așa cum vă doriți.
Mie îmi place mult pentru că arată natural, fiind insesizabil. Înainte de a-l aplica folosesc o cremă hidratantă, iar pentru a-l curăța folosesc un lapte demachiant. Prețul recomandat este de 75 de lei și îl găsiți atât în magazinele fizice, cât și online pe l`Arome (când m-am uitat eu era 72.50 lei).
Voi l-ați încercat? 😀
Today changes with you! ❤
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!
10 gânduri despre “Un fond de ten ușor ca o pană – Review”
Nu am incercat niciun Produs de la ei, mulțumim pentru recomandare ❤
Wow, chiar m-ai convins sa îl testez și eu, sa văd dacă îmi e bun. Cel de la Maybelline fit me parcă s-a obișnuit cu tenul meu, la fel cum ți s-a întâmplat și ție și a început sa nu-mi mai reziste mult timp pe fata și sa se vadă uleioasa fata.
Mulțumesc din nou pentru recomandare 😍
Eu nu l-am incercat. Este prima oara cand il vad si imi place cum se prezinta si ce promite. Am sa-l incerc si eu daca zici ca este ok cu tenul usor uscat pentru ca si eu am aceasta problema
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Nu am incercat niciun Produs de la ei, mulțumim pentru recomandare ❤
Wow, chiar m-ai convins sa îl testez și eu, sa văd dacă îmi e bun. Cel de la Maybelline fit me parcă s-a obișnuit cu tenul meu, la fel cum ți s-a întâmplat și ție și a început sa nu-mi mai reziste mult timp pe fata și sa se vadă uleioasa fata.
Mulțumesc din nou pentru recomandare 😍
arata tare bine,imi place nuanta si brandul este unul renumit,deci nota 10 pentru produs si alegerea ta!
Nu am incercat pana acum produsele celor de la seventeen. Sunt in cautarea unui fond de ten lejer, asa ca il voi cauta pe acesta in magazine.
Eu nu l-am incercat. Este prima oara cand il vad si imi place cum se prezinta si ce promite. Am sa-l incerc si eu daca zici ca este ok cu tenul usor uscat pentru ca si eu am aceasta problema
Eu am tenul gras și îmi place ca fondul de ten să fie lejer.
Nu l-am avut pe cel de la Seventeen dar m-am indragostit iremediabil de cel de la Dior Full undecover 24h.
M-ai cucerit inca din titlu. Asta caut si eu de la un fond de ten. Sa fie usor, lejer, sa nu imi incarce tenul.
Si eu tot cu aceasta problema: ten foarte uscat. Am sa incerc si eu acest produs, poate se potriveste si la mine! Merci de sugestie! :*