Cum arată ținuta ideală de festival

În prima zi oficială de toamnă m-am trezit cu gândul că vara a trecut mult prea repede. Așa că am început să mă gândesc la toate lucrurile pe care le-am făcut, dar și care ar fi cuvântul care ar descrie perfect ceea ce a trecut. Și fără să stau prea mult pe gânduri, acesta a fost: festivaluri. Nu că aș fi fost eu la toate, însă la acestea m-am gândit constant, iar tot în funcție de ele mi-am aranjat timpul.
img_5871
De ce festivalurile?
În primul rând, pentru atmosferă. E acel vibe care te deconectează, care te face să uiți de cotidian, de stresul general, grijile pentru cei dragi, teama că nu vei putea realiza ceea ce îți dorești și alte fobii de genul. Mergi acolo să trăiești efectiv piesele ale căror acorduri sunt mereu în mintea ta sau chiar în sufletul tău. Mergi pentru că prietenii tăi sunt acolo, iar alături de ei îți formezi amintiri de neuitat și trăiești cele mai zdravene amintiri (și nu exagerez).
Ce mă face să mă simt bine la un festival?
Pe lângă atmosferă, muzică, activitățile de acolo și prietenii, contează foarte mult starea pe care o am. Uneori sunt la extreme și îmi pot schimba starea de spirit brusc. Ei bine, eu sunt genul acela de persoană care se simte bine atunci când este îmbrăcată confortabil.

img_6080

Confortabilul de la festival
Mereu când mi-am ales ținute, mai presus de toate, am ținut cont de acest aspect: să fie confortabile, adică să îmi permită să mă mișc, să nu fie strâmte ori prea scurte. Bineînțeles, tocurile au fost inexistente, iar preferații au fost tenișii & ghetele. Până la urmă mergi pentru pentru a te distra și a te simți bine.
Și ca să vorbim pe ceva mai concret, vă propun ținuta pe care am purtat-o în cea de-a doua zi de la Summer Well Festival (despre care am scris AICI):
Rochia SOLIA de la Mathilde, din noua colecție de toamnă, arată elegant. Cumva în stil medieval, cu mâneci bufante, dintr-un material fin, cu broderie manuală. Modelul are un design chic, rochița fiind mai lungă în spate. Marele plus: are buzunare. Are un cordon care se leagă în talie, accesoriu care se finalizează cu niște canafi, deja reprezentativi pentru acest brand.

img_6789-1img_6804

Această rochie mi-a atras atenția încă de când am intrat în magazin, iar aspectul său m-a dus instant cu gândul la festival. Apoi am aflat că aceste mâneci superbe sunt detașabile, astfel încât pot atribui imediat rochiței un aer mai casual.

img_68037a4450d8-7d25-4e12-8ac8-99e215041e8bimg_6787

Nici n-aveți idee cât de comodă este! Materialul din care e făcută este unul destul de moale și chiar răcoros. Faptul că este strânsă pe talie scoate în evidență silueta și arată deosebit chiar dacă nu este purtată cu tocuri. Cred că este prima rochie cu acest design (mai lungă în spate) pe care o pot purta lejer cu încălțări mai casual. Mai mult, am simțit că această rochie a fost din peisajul de la Summer Well și s-a potrivit nemaipomenit cu întreaga tematică. Voi ce credeți? 🙂

img_6805img_6806

Îmi place atât de mult combinația acestor mâneci din voal cu rochia, iar în realitate arată splendid. Este o rochiță specială, care atrage admirația celor din jur. Are un model ingenios, neașteptat, nefiind ceva ce vezi în orice magazin. Cum de altfel sunt și modelele din noua colecție de AICI.
Așadar, atunci când mergeți la festivaluri (și nu numai), alegeți o ținută care să vă reprezinte, care să fie comodă și în care vă simțiți cea mai bună versiune a voastră. Alegeți mereu ținute din materiale de calitate, iar dacă sunt și creațiile unui brand românesc, cum este și acesta, este ideal. Pentru mine asta e una dintre definițiile autenticului.
Today changes with you! 
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

 

 

 

18 gânduri despre “Cum arată ținuta ideală de festival

  1. Ti-am admirat rochia si intr-un articol anterior, mi s-a parut potrivita pentru evenimentul la care ai participat si iti sta foarte bine.

  2. Ce frumoasă este ținuta ta!! 😘 Voiam și eu să merg recent la un festival, dar nu am mai apucat. Poate cu altă ocazie. Îmi place mult cum ai părul aranjat! 😀

  3. eu nu prea merg la festivale, mai e si variabila al amica numita timp, asa ca abia cu chiu cu vai am incorporat in ziua mea libera o zi din Bucovina Rock Castle. In orice caz, rochita iti sta foarte bine!

Lasă un răspuns