Se spune că pe parcursul vieții vei regreta mai mult ceea ce nu ai făcut decât ceva ce ai făcut. Și am trăit asta pe pielea mea. Acel „ce ar fi fost dacă…?” m-a bântuit de câteva ori, însă chiar și atunci m-a scos  serios din sărite. Așa a fost și cu Untold-ul de anul trecut și Electric Castle de anul acesta…

Deși mi-am propus că voi merge anul acesta la Untold, nu mi-am făcut nicăieri rezervare și nici nu prea îmi băteam capul cu locurile de cazare. Iar confirmarea acreditărilor o primisem destul de târziu… Chiar și așa, în scurta perioadă până la festival am reușit să mă mobilizez și până la urmă am ajuns.

Înțeleg că festivalul e cool, că se ridică la nivelul altora similare din Europa, însă se profită mult prea mult de pe urma lui. Clujenii erau cunoscuți pentru ospitalitate, generozitate, bunătate, dar se pare că festivalul le-a instigat și latura aceea negativă. Prețurile sunt umflate nejustificat, condițiile sunt mult mai proaste decât în mod obișnuit, iar toți urmăresc să profite. Același lucru se întâmplă la toate festivalurile de altfel, însă de la un punct ajungi să nu mai suporți și să renunți, efectiv, la a merge.

Nu am reușit să merg încă din prima zi, adică de joi, iar astfel i-am pierdut pe cei pe care îi așteptam cel mai mult: The Chainsmokers și Mahmut Orhan. Poate n-a fost să fie. Am ajuns de vineri, am fost la Aeroport să îmi schimb biletul în brățară și a fost ok pentru că am evitat cozile.

Am stat la cineva care se afla la 25 de minute de festival și asta a fost destul de ok. Vineri i-am ascultat pe Manuel Riva, Vanotek, Jason Derulo, Kygo, Tiesto și Don Diablo. Mi s-a părut că Jason Derulo nu a transmis aceeași energie ca la Neversea 2017, iar prestația lui nu a fost una impresionantă. Sincer, mă așteptam mai mult. Kygo a avut un moment ok, însă tot la fel, nu ceva care să fie wow. Mi-am dorit foarte mult să ajung la Solomun, încă de când i-am remarcat numele pe afișele din București. Însă el a concertat în Sala Polivalentă și efectiv nu se mai dădea voie să intre lumea. Am așteptat cam jumătate de oră degeaba și nu am reușit să intru, iar asta m-a cam demoralizat. Tiesto a avut un moment fain, a transmis un vibe energic, iar publicul a fost pe măsură, întreținând atmosfera.

Sâmbătă am mers și în prima parte a zilei, când nu era atât de multă lume și așa am putut vedea câteva activări de-ale brand-urilor prezente acolo. Fiind un spațiu enorm, e foarte greu să ieși în evidență și tocmai de asta e musai să ai o activitate foarte atrăgătoare pentru a obține interesul publicului (asta ca brand). Iar aici mi-au plăcut activările: celor de la Engie – un fel de scenă pe care dansai și produceai energie + ”discoteca” din tramvai; de la Winston – un aerodium care îți oferea o experiență similară cu zborul („5 minute de libertate”); Ursus – te provoca să vezi lumea cu susul în jos, pedalând pe o bicicletă care era invers, adică cu susul în jos.

La polul opus, cei de la Head&Shoulders realizau coafuri de festival, iar reprezentanții ziceau că sunt full booked, însă (unii) stăteau degeaba. Nu mi-a plăcut că foarte multe activități care erau la Neversea au fost și aici, inclusiv cadre, panouri de poze, concursuri. Iar multe dintre ele nu se potriveau cu locația. Scena Day Dreaming (by Kaufland) a fost fix aceeași de la mare, însă aici la Untold nu era cea mai bună potrivire.

Legat de Mainstage, acei lupi nu păreau deloc fioroși, mai degrabă erau niște pisici din anime-uri. Cumva aș fi văzut altfel scena, cea de la Neversea fiind mult mai atractivă (din punctul meu de vedere).

Încă un aspect mai puțin pozitiv: perimetrul festivalului era foarte mare iar între scene era distanță enormă, fapt ce nu îți permitea să ajungi unde îți dorești. În rest, multă aglomerație, cozi peste tot și la orice, oameni care au venit doar să mănânce popcorn pe stadion și alte specimene care au venit doar pentru a le arăta prietenilor virtuali ce faini sunt ei că au venit la Untold (și eventual mai au și loc la VIP și trebuie să se asigure că toți știu asta). Mi-au plăcut jocurile de artificii, deși, repet, la Neversea s-au văzut mult mai fain.

Sâmbătă i-am ascultat pe The Prodigy, Danny Avila, Dimitri Vegas & Like Mike și Steve Aoki. La Dimitri Vegas & Like Mike sonorizarea a scârțâit, în sensul că bass-ul se auzea foarte puternic și efectiv nu se înțelegeau piesele (asta cel puțin în prima parte a prestației lor). În rest au avut un moment ok, însă iar s-au mixat piese care mai fuseseră în serile trecute. Îmi place foarte mult „More than you know”, de la Axwell &Ingrosso, însă am auzit-o mixată de vreo 5 ori în fiecare zi – which is not so cool. Cred că Steve Aoki mi-a plăcut cel mai mult de la Untold 2018, îl ratasem la Neversea, iar aici chiar a făcut show. Am rămas până la 6 dimineața special pentru el, să văd cum aruncă tort spre mulțime. A transmis un vibe foarte fain, m-am distrat cel mai mult și, cel mai important: mi-am auzit piesa preferată. Este vorba despre Just Hold On, o piesă care pe mine mă face să am mai mult curaj, să nu mai am acea frică de a o lua de la capăt și să îndrăznesc să aleg ceea ce mă definește, no matter what.

Duminică, în ultima seară de festival, am urmărit prestația celor de la Black Eyed Peas, trupa care a fost cap de afiș și a apărut pe tot internetul. Mi-a părut rău că nu a fost și Fergie, îmi plăcea foarte mult, însă solista care a venit în locul ei avea o voce chiar foarte faină. Momentul lor s-a dorit a fi unul care aduce laude Untold-ului și României, fapt care a fost foarte apreciat de public, însă mie personal mi s-a părut cam forțat. Membrii trupei au defilat cu steagul României, iar mulțimea a cântat versurile renumitei piese ”Where is the love”. Mi s-a părut super ciudat că nu au avut efecte speciale sau artificii. Black Eyed Peas au avut un moment fain, însă nu wow. Cel mai mult mi-a plăcut atmosfera, publicul era foarte implicat și mi-a transmis o stare foarte bună. Acele trăiri pe care le ai atunci când ești în mulțime și dansezi… efectiv nu pot fi transpuse în cuvinte. It”s speechless.

În concluzie, am plecat cam dezamăgită de la Untold. Sincer mă așteptam mai mult. La Neversea chiar am plâns, atât de mult m-au impresionat artiștii. Lineup-ul mi s-a părut destul de slăbuț, iar artiștii care au fost anul acesta au venit fie la Neversea (2017+2018), fie la Untold din anii trecuți.

Untold-ul chiar are potențial, iar cei care îl organizează sunt chiar profesioniști. De acest festival sunt legate diverse campanii demne de lăudat și promovează foarte frumos România. Este o experiență în care eu cred și sper să se dezvolte din ce în ce mai frumos, de la an la an.

Today changes with you! ❤

XoXo, Ale

Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity

Thank you so much!