Neversea 2018: Nu am mers pentru muzica, ci pentru…

Acolo unde muzica răsună, oamenii frumoși se-adună.

img_3776

Atrasă de valurile mării, de briza ce se resimte de pe faleză și de răsăritul magic, nu am putut să trec cu vederea festivalul Neversea, nici anul acesta. Sinceră să fiu, am fost acolo pentru experiența de neuitat, vibe-ul transmis de mulțimea în extaz și acea stare de bine pe care ți-o impregnau piesele care răsunau de pe scene. Iar un lucru e cert: indiferent de cât de obosit ai fi, e imposibil să nu prinzi energie pe ritmul pieselor pe care le adori și le fredonezi mereu.

img_3792img_3778

Mergând și la ediția de anul trecut, despre care am scris AICI, am putut realiza o comparație între cele două. Astfel, m-am bucurat să văd mult mai multă organizare, mai multă pază, mai mulți voluntari, iar punctele de interes mai bine închegate. Pe lângă acestea, decorul, ceea ce ținea de scene și efectele speciale au fost mult mai spectaculoase față de anul trecut. În ceea ce privește lista artiștilor invitați, mi s-a părut destul de slăbuță, mă așteptam să aibă trupe mult mai faine, nume sonore cu piese populare și nu neapărat artiști care au mai fost în anii trecuți (chiar și la Untold). Bineînțeles, pentru mine motivul decisiv care m-a determinat să merg la Neversea a fost prezența trupei The Script, în funcție de care mi-am făcut programul.
Din cauza programului încărcat am reușit să ajung de la a doua zi de festival, adică de vineri și mi-a părut rău că i-am ratat pe Alan Walker și Hardwell, care au concertat joi. În a doua zi de festival am ajuns la timp pentru a-l asculta pe Jonas Blue, îmi doream foarte mult să îl văd și live, însă prestația lui nu a fost wow, ci doar bunicică. Tot în aceeași seară, Redfoo și Galantis au făcut senzație, susținând un show incendiar, iar mulțimea parcă era băgată în priză. Toată atmosfera a fost învăluită într-un joc de artificii, fum și confetti, care au conferit o aură magică festivalului.
În cea de-a treia zi, sâmbătă, am fost mai pe la prânz să fac și câteva fotografii pentru că era mai puțin aglomerat. Pe seară i-am ascultat cu mult drag pe John Newman, Tujamo și Armin van Buuren și mulți alții. Armin a fost chemat destul de des (cred că de 2 ori la Untold), însă a știut foarte bine să întrețină mulțimea și să confere un vibe plin de energie.
În ultima seară am urmărit integral doar prestația celor de la The Script, am stat chiar în fața scenei, iar momentul lor m-am emoționat profund. Le știam fiecare vers din fiecare piesă și le fredonam cântecele cu multă emoție, la unison cu publicul hipnotizat de acordurile impresionante ale trupei irlandeze. Mie personal mi s-a părut că ei nu au avut parte mai deloc de artificii sau efecte speciale și cred că a fost un minus, pentru că în lipsa lor mulțimea nu a fost așa activă. Totodată, plasarea lor pe final de festival, mai ales duminică seară, a făcut ca publicul să nu fie atât de numeros. Marea majoritate avea serviciu luni și nici nu erau din Constanța, așa că au fost nevoiți să plece și au rămas relativ destul de puțini oameni. Totuși, The Script au fost cei care au interacționat cel mai mult cu publicul, solistul trupei chiar cerând un telefon din public și sunând pe cineva (în contextul unei piese de despărțire).
Anul acesta au fost mai multe food corners, însă mâncarea era în mare parte fast-food. Am găsit totuși camiotene cu smoothie-uri, fresh-uri și limonadă, ceea ce mi s-a părut excelent. Totuși, pot spune că a fost mult mai diversificată față de anul trecut.
Vremea a ținut cu noi, chiar dacă în ultima seară a ploua aproximativ o oră, oamenii nu s-au lăsat speriați de ploaie și au continuat să se distreze pe acordurile melodiilor preferate. Și exact asta am făcut și noi. Eu de anul trecut m-am învățat minte să nu plec niciodată fără pelerină de ploaie, iar ca drept dovadă mi-a prins foarte bine.

img_3777

Legat de mijloacele de transport, erau la fel ca anul trecut, am impresia că erau chiar și mai multe, însă eu nu prea am circulat cu ele. Traficul a fost bine fluidizat, fiind o mulțime de agenți de poliție prin zonă care se ocupau de acest aspect.

Merită să mergi la Neversea?

img_3716

Din punctul meu de vedere, da. Poate că nu atât pentru muzică (deși sunt genuri diverse și e imposibil să nu găsești ceva care să-ți placă), cât pentru experiența efectivă de acolo. Este un vibe pe care nu îl pot descrie, deși e cumva efervescent, parcă ești într-un paradis muzical cu multă culoare. Pe lângă acestea, sunt o mulțime de brand-uri care fac diverse activări și te surprind cu tot felul de concursuri atractive și activități interactive.
În loc de concluzie, aș vrea să punctez faptul că mă bucur enorm că există și la noi astfel de festivaluri, iar mai mult de atât, în jurul lor se realizează tot felul de campanii interesante. Cu siguranță voi merge și anul viitor, indiferent de cine va cânta.

Bonus: Video de la Neversea 

Today changes with you! 
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

17 gânduri despre “Neversea 2018: Nu am mers pentru muzica, ci pentru…

  1. Foarte frumos festivalul de anul acesta, se vede ca a fost mult mai bine organizat si chiar merita sa mergem. Imi plac toate pozele tale 😍😍

  2. Recunosc ca am fost o fricoasa! Anul acesta m-a speriat ploaia si n-am ajuns pe litoral!
    Felicitari pentru fotografii – sunt minunate si deosebit de sugestive!
    O vara plina de astfel de evenimente speciale!

  3. Imi pare rau ca nu mai sunt tanara sa merg si eu la astfel de festivaluri. Precis mi-ar placea, imi place tot ce vad aici, e clar ca si muzica si antrenul si tot ceea ce inseamna un festival de genul Neversea ar fi pe placul sufletului meu!

  4. N-am reusit sa ajung, dar multumita tie am fost ,,un pic acolo,, si imi doresc sa ajung data viitoare. Imi plac foarte mult tinutele tale.

Lasă un răspuns