Storytime: Cum este la FCRP – SNSPA București?

După cum ați citit încă din titlu, acesta nu va fi un articol din sfera de Beauty sau Fashion, ci voi descrie experiența mea legată de Facultatea de Comunicare și Relații Publice (FCRP) din cadrul SNSPA București. Așadar, fără a mai lungi această introducere voi trece direct la subiect:
Aflasem de acestă facultate încă din clasa a10-a și mă tenta foarte mult domeniul, cu toate că nu prea știam cu ce se mănâncă. Cam tot pe atunci începusem blogging-ul și cunoscusem primii specialiști în relații publice care îmi propuneau diverse oferte de colaborare. Și mi-am spus că mi-ar plăcea să fac și eu asta. M-am decis să dau admiterea la istorie și m-am pregătit intens, lucrând cu perseverență subiectele propuse. Le lucrasem la pregătire (cu o doamnă extraordinară aș putea spune) și le știam la perfecție. Doamna care mă pregătea mai lucra cu elevi care se pregăteau pentru Academia de Poliție, având copii care mergeau la Olimpiada de Istorie și obțineau note foarte mari. La proba de Istorie de la bac am luat 10. La admitere am avut subiecte similare cu cele de la bac și ieșisem foarte încântată, fiind 100% convinsă că voi lua notă (de ce nu?) maximă. La afișarea rezultatelor am avut un șoc după care mi-am revenit abia după mult timp. Lucrarea mea fusese notată cu o notă foarte mică, de trecere, însă mă încadram la buget. Iar ai mei au insistat să nu fac contestație pentru că oricum nu mi-ar fi fost de folos. La fel ca mine, doamnei profesoare de la pregătire nu i-a venit să creadă.
În anul I după ce luasem parte la prelegerile de la deschidere am sunat-o pe mama și i-am spus că am rămas impresionată de atmosfera din facultate, de discursul pompos al domnilor profesori și de oportunitățile despre care ei ne vorbeau. Simțeam că mă regăsesc în ceea ce ei promiteau și eram cea mai fericită de alegerea făcută. În primul semestru eram foarte entuziasmată să aflu ce-mi rezervă viața de student, să învăț ce ni se preda la cursuri și să mă remarc. Ca drept dovadă, la patru din șase materii am avut media 10. Nu pot spune că mi-a ajutat în mod deosebit. Printre materiile care mi s-au părut utile se numără: cursul de Introducere în Relații Publice, cel de Redactare Academică. Celelalte mi s-au părut mai mult pentru cultura generală. Am mai avut un curs de micro-Economie, unde doamna profesoară, prin modul său de a fi, impunea un anumit nivel. Ceea ce mi-a plăcut. A, și ne mai zicea chestii faine din această industrie.
În semestrul al doilea cea mai faină materie a fost cursul de Organizare de Evenimente, un am avut de făcut doar lucruri practice. Marea panică este Imagologia, de care toți cei din ani mai mari ne sperie. Ca să nu mai zic că domnii profesori ne întâmpinau cu replica ,,ne vedem la toamnă”. Materia e interesantă pentru cei pasionați de Istorie-Antropologie. Nu am făcut nimic aplicat și eu personal consider că nu am rămas cu nimic practic de aici. Și da, am trecut chiar cu notă bună.
Dacă la finalul primului an de facultate încă mă bucuram de alegerea făcută, acum, pe final de an II nu mai am aceeași părere. Consider că semestrul acesta am avut foarte multe materii de umplutură, care nu mă vor ajuta cu nimic în profesia pe care intenționez să o urmez. Am tocit zeci de pagini, am avut nopți nedormite și evenimente la care nu am putut merge pentru că la examen ne este testată capacitatea de a reține pe de rost. Bineînțeles, după acestea rămâneam cu frânturi de informații care merg spre cultura generală. Dar oricum nu sunt cine știe ce. La examenele grilă este relativ ok. La examenele cu itemi deschiși de cele mai multe ori pică subiecte pe teme particulare, deci care se depărtează de tematica generală. Altfel spus, trebuie să parcurgi materia mai în detaliu, mai în profunzime, să citești zecile de cărți cu sute de pagini din bibliografie. Și asta se aplică la mai toate materiile. Iar după te întreabă de ce nu ești la curent cu tot ceea ce se întămplă în toate domeniile.
Partea care m-a deranjat cel mai tare constă în faptul că unii profesori chiar și-au bătut joc. La seminar aveau pretenții foarte mari și cerințe complexe. Mai erau profi care puneau steluțe (puncte de răspuns) pe chestii care nici nu țineau de răspunsul la oră. Sau care la curs ne citeau de pe niște foi printate, nu ne trimiteau prezentările, iar suportul de curs era inexistent (,,doar la facultățile private mai există suport de curs”… În condițiile în care la majoritatea materiilor există.) Dar stați, se poate și mai rău: nici suport de curs, nici predare la seminar și nici prelegeri (cursuri). La facultate ajungi să percepi ceva anormal ca fiind normal. Mulți bat câmpii și ai două soluții: ori nu îți bați capul, ori îți formezi o răbdare de fier.
Da, mă implic foarte mult. De ce? Pentru că am un program haotic și rezistență foarte mică. Deși programul este destul de ok, teoretic îți permite să ai un job part time. Practic asta ține de rezistența fiecăruia, dar eu nu reușesc să fac asta. Mi-a păsat de note doar pentru bursa de merit, care este de 800 lei/lună. Însă cei de la conducere au avut grijă să adauge mereu alte criterii pentru modalitatea de acordare a acesteia. De exemplu, avem următoarea situație: la începutul anului universitar aplic pentru bursa anuală cu media din anul precedent. Mă încadrez. Dacă în sesiunea de pe primul semestru am o restanță, automat bursa se anulează. În condițiile în care aceasta (bursa) ar trebui să fie pentru anul trecut și nu pe cel în curs.
Legat de prezențe – Sunt cursuri (foarte puține) la care mergi de plăcere, cum ar fi opționalul de Publicitate și Reclamă din anul II. Dar, mult mai multe sunt cele la care mergi pentru prezență. Și ce se întămplă? Mergi frumos la curs, hotărât să înveți, vezi că proful îți pune un film antic, el mai vorbește pe fundal, nu-l înțelegi nici pe el, nici ce zic personajele, se termină cele două ore, nu analizați filmul, te ridici, pleci acasă, asta-i tot. Cu ce ai rămas de la respectivul curs? Da, cu prezența. Și un film pe care preferam să-l văd acasă că suntem în secolul al XXI-lea și nu pe vremea comunismului când se mergea la vecini la TV.
Să mă leg și de secretariat? Ce să zic, la fel ca peste tot. În timpul anului e mereu o presiune care simți că va ceda, iar în sesiune nu răspunde nimeni la telefon. Notele finale apar de cele mai multe ori în campus, care într-o vreme pica mereu din cauza traficului mare de studenți dornici să-și afle roadele muncii lor.
Legat de examene – de multe ori e ca la „Surprize, surprize”. Mai mereu se întâmplă să fie pe mai multe numere, iar dificultatea subiectelor diferă substanțial. Și ce să faci și tu? Te rogi să ai noroc și să-ți pice subiectul acela mai accesibil. Și chiar și așa, tu scrii tot ce ai învățat, te aștepți la notă mare și te trezești cu una mediocră. De ce? Pentru că lucrările sunt citite evaziv, pe diagonală și notate în funcție de chef, stare de spirit și vremea de afară. Problema este că n-ai cu cine să te cerți, iar proful are întotdeauna dreptate. Iar dacă îndrăznești să trimiți un mail pentru a-ți discuta lucrarea primești un răspuns standard care nici nu prea are legătură cu ce ai scris tu. Iar în ceea ce privește notele, la SNSPA e absolut normal să le primești și după o lună, atunci când ești deja în semestrul al doilea și îți bați capul cu alte materii. Partea și mai aiurea este că studentul nu are nimic de zis. Iar dacă te revolți este în dezavantajul tău pentru că cei de la conducere găsesc mereu un ac de cojocul tău.
În concluzie, în timp ce eu îmi bat capul cu informații pe care nu le pot aplica în câmpul muncii, ci doar cu scopul de a nu avea restanțe, alții care studiază la facultăți private lucrează în acești trei ani în domeniu, adună experiență, au salar mai mare și-i vezi în funcții de conducere. Iar tu termini facultate de stat, ai note bune, ești chiar printre primii și te angajează la full-time pe 1500 lei. Și uite cum îmi pierd eu trei ani din viață pentru o diplomă stupidă…
Today changes with you! 
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

Lasă un răspuns