Parfumul Tendre Folie – reveria unui paradis floral
Fiecare vară are propriul ei parfum, iar atunci când îi simți din nou aroma ți se derulează mental toate amintirile de neuitat, la care acesta te-a însoțit. Deși sunt genul de persoană care preferă să aibă amintiri dinamice, pline de energie, cu un vibe nonconformist și eventual cu muzică pe fundal, aproape mereu aleg un parfum elegant, misterios, uneori cu tente lemnoase.
Nu sunt mare fană a parfumurilor dulci, însă uneori descopăr unele florale (& puțin dulci) și mi se pune pata instant. Așa a fost și cu Tendre Folie, un parfum franțuzesc, creat de Charrier Parfums, care m-a impresionat încp de la primul puf. Are o aromă fresh- florală, delicată, cumva elegantă și misterioasă, care m-a dus instant cu gândul la o dimineață de primăvară, cu o briză ușoară de vânt și un soare timid, într-o grădină cu narcise.
Notele de vârf sunt: mandarina și pepenele galben; cele de mijloc: trandafir și frezie; iar cele de bază: lemn de santal și iris. Fiind o apă de parfum, persistența aromei este medie, iar la mine rezistând cam în jur de 5 ore. Flaconul este transparent și are o tentă de roz pudrat, fiind ușor de luat în geantă și reaplicat atunci când simt nevoia.
Totodată, Tendre Folie are o aromă romantică, însă nu este un parfum matur, ci din contra, aș spune că transmite o vivacitate aparte. Poate fi purtat atât ziua, cât și seară, cu o ținută care tinde spre stilul formal (sau chiar un smart casual). Pentru mine e ca o reverie a aromelor delicate, învăluită într-o notă de mister. Mă îndeamnă să visez la un paradis ascuns al florilor, la emoții intense și totodată să trăiesc clipa, bucurându-mă de prezent.
Voi l-ați încerca? Ce parfum preferați în acest sezon?
Today changes with you! ❤
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!
15 gânduri despre “Parfumul Tendre Folie – reveria unui paradis floral”
Daca e frantuzesc atunci se stie. Si imi place si pretul . Pret: 107,10 lei
Nici eu nu sunt o mare fana a parfumurilor dulci dar se mai intampla sa ma atraga cate unul, de obicei le prefer pe cele mai fresh. Pe acesta inca nu l-am incercat si chiar nu am putea sa-mi dau cu parerea, dar sticluta lui arata tare bine.
Nu am auzit pana acum de Tendre, insa pepene galben, iris, frezie…cred ca imi place deja cum miroase! Desi nu pot sa spun ca parfumurile dulci sunt preferatele mele, intotdeauna am unul de genul prin casa!
Eu l-as incerca cu siguranta fiindca contine arome care imi plac mult: trandafir si frezie. Eu acum folosesc un parfum numit Winter Dream cu aroma de capsuni.
Daca te-a impresionat pe tine acest parfum de la primul puf, sunt convinsa ca eu voi fi cucerita de el. Eu iubesc parfumurile dulci si din acest motiv cred ca ma va cuceri
N-am mirosit inca acest parfum dar cred ca este unul dulceag avand in vedere notele existente.Eu iubesc astfel de parfumuri…ma voi uita si eu dupa el sa vad daca mi se potriveste!
L-am văzut într-o farmacie din Gura Humorului însă n-am avut timp să-l încerc sau să întreb ce preț are.Oricum…Eu iubesc trandafirii în toate combinațiile posibile și-mi doresc acest parfum.Dar…Sper să și persiste.Pentru că nu dau banii pe,, apă chioară,,.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Daca e frantuzesc atunci se stie. Si imi place si pretul . Pret: 107,10 lei
Nici eu nu sunt o mare fana a parfumurilor dulci dar se mai intampla sa ma atraga cate unul, de obicei le prefer pe cele mai fresh. Pe acesta inca nu l-am incercat si chiar nu am putea sa-mi dau cu parerea, dar sticluta lui arata tare bine.
design-ul e tare fain! dar din ce zici tu, imi pare a fi un pic greu pentru mine, cel putin in perioada asta. in general prefer vara parfumurile fresh
Nu am auzit pana acum de Tendre, insa pepene galben, iris, frezie…cred ca imi place deja cum miroase! Desi nu pot sa spun ca parfumurile dulci sunt preferatele mele, intotdeauna am unul de genul prin casa!
Nu l-am incercat pe acesta, nici nu stiam de el. Eu prefer parfumurile dulci indiferent de sezon, acelea ma caracterizeaza cel mai bine.
Ce design fain are! Eu vara port parfumuri florale, iarna însă cele dulci sunt favorite la mele.
mandarina si pepene galben? imi place zic!!!
Nu am incercat / mirosit acest parfum, dar asa cum l-ai descris… m-ai facut tare curioasa
nu l-am incercat, dar asa cum am spus si pe Insta nu imi plac parfumurile dulci, dar daca l-as mirosi la altcineva si mi-ar placea l-as cumpara
Eu l-as incerca cu siguranta fiindca contine arome care imi plac mult: trandafir si frezie. Eu acum folosesc un parfum numit Winter Dream cu aroma de capsuni.
As incerca Tendre Folie pentru ca am mai citit despre el si sunt sigura ca mi se potriveste.
Daca te-a impresionat pe tine acest parfum de la primul puf, sunt convinsa ca eu voi fi cucerita de el. Eu iubesc parfumurile dulci si din acest motiv cred ca ma va cuceri
In acest anotimp prefer mai mult apa de toaleta in note fresh sau ape parfumate fara alcool.