Mereu mi-am dorit o dantură perfectă, similară cu cea a vedetelor de prin reviste sau TV. De-a lungul timpului mi-am cumpărat diverse produse pentru albirea dinților sperând că într-o bună zi voi obține rezultatul dorit. Bineînțeles, niciun produs de acest gen nu precizează faptul că dinții tăi nu pot fi mai albi decât au fost de la bun început, iar singura soluție în acest sens ar fi aplicarea de fațete. Eu personal, deși m-am gândit și la această opțiune, am renunțat pe parcurs. Și vă voi spune și de ce.
Desigur, există și acea teamă că noua nuanță de alb nu mi se va potrivi și că va fi oarecum în contrast cu tenul meu sau va exista o dezarmonie. În trecut am încercat câteva benzi de albire, care s-au dovedit utile pentru curățarea dinților. Nu am folosit mai mult de trei într-un interval de 6 săptămâni, în decursul unui an. De atunci am continuat să folosesc pastă de dinți special creată pentru menținerea dinților albi. În caz că nu știați, se recomandă ca pasta de dinți să fie schimbată după terminarea flaconului respectiv, iar acest fapt m-a determinat să încerc produse de acest fel de la multe brand-uri. Am uitat să menționez că eu am dinții extrem de sensibili, cu gingii care sângerează dacă periuța este abrazivă sau pasta de dinți prea puternică. De asemenea, periuța de dinți trebuie schimbată o dată la 3 luni.
De curând am început să folosesc 3 produse marca Elgydium, create în Laboratoarele Pierre Fabre. Trebuie să recunosc, le-am nimerit într-o perioadă în care sensibilitatea gingivală era la ordinea zilei și la început am fost puțin sceptică. Însă această stare a dispărut după primul periaj 🙂
Cel mai mult mi-a plăcut periuța, creată special pentru îndepărtarea petelor dentare. Aceasta are perii în zig-zag și rotunjiți printr-o tehnologie specială, pentru un periaj dentar neabraziv. Mi se pare fină, eficientă și perfectă mai ales pentru persoanele cu dinții sensibili. Ea vine și cu un capac, care are un rol protector.
Mai știți când ne recomandau părinții să ne spălăm cu sare sau bicarbonat de sodiu pentru a avea dantura mai albă? Ei bine, eu niciodată nu am reușit să fac asta din cauza sângerărilor gingivale constante. Pasta de dinți de la Elgydium, datorită formulei sale cu bicarbonat de sodiu micropulverizat ce nu afectează smalțul dinților, contribuie la eliminarea petelor dentare superficiale. Aceasta este disponibilă și în varianta cu aromă de lămâie și o puteți găsi în Farmaciile Sensiblu.
Ocazional utilizez și apa de gură Eludril Classic, tot de la Pierre Fabre, care este un înlocuitor eficient al gumei de mestecat. Ea vine cu un căpăcel, în care se toarnă 15ml de produs și 30 ml de apă. Vă clătiți bine, agitați aproximativ un minut și după o aruncați.
Today changes with you! ❤
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!
15 gânduri despre “Igiena orală cu produse de la Pierre Fabre”
Si eu am incercat fel de fel de produse pentru albirea dintilor, am mers si la stomatolog pentru o procedura de albire, insa cu timpul s-au pus din nou pete pe ei. Cu apa de gura nu prea sunt prietena, in sensul ca nu le suport. Am incercat mai multe pana intr-un final in care am renuntat la ele.
Dantura mea fiind mai ” proaspata” nu a necesitat albire si probabil nici nu as putea sa folosesc benzi de albire dar o pasta de dinti si o periuta buna, e bine venita.
Nu stiam de gama asta dar as vrea sa incerc apa de gura. Eu folosesc pasta de dinti Colgate si mi-am luat de curand periuta electrica Oral-B. De asemenea mai folosesc si produse Dontodent marca DM si ma inteleg bine cu ele.
Nu stiu daca este adevarat ca bicarbonatul are alt efect decat ca alcalinizeaza ph-ul din gura si astfel indeparteaza mirosul neplacut care poate sa vina din cavitatile amigdalelor, din stomac sau pur si simplu de la tartrul dentar. Eu ma spal pe dinti cu 3 paste diferite zilnic – pt ca ma spal dimineata la trezire si dupa fiecare masa, adica de 4 ori pe zi – si la fiecare periaj, la urma, inmoi periuta in bicarbonat si mai efectuez o spalare. Dar singurul efect este cel descris mai sus. Fac asta de peste 15 ani. Si nu am dintii albi sau mai stiu eu cum, ci de culoarea naturala a oaselor mele.
Eu n-am folosit aceste produse. Ma chinui si eu sa-mi pastrez dintii albi sau macar curati sa fie daca nu am acel alb imaculat pe care mi l-as dori. Voi incerca si eu aceste produse poate sunt miraculoase
Am primit si eu produsele si ma bucur ca am ocazia sa testez aceste produse. Am auzit lucruri de bine despre ele, in special despre pasta de dinti. Urmeaza sa le testez.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Si eu am incercat fel de fel de produse pentru albirea dintilor, am mers si la stomatolog pentru o procedura de albire, insa cu timpul s-au pus din nou pete pe ei. Cu apa de gura nu prea sunt prietena, in sensul ca nu le suport. Am incercat mai multe pana intr-un final in care am renuntat la ele.
Nu am auzit pana acum despre aceste produse dar poate o sa le incerc.
nu am mai auzit de firma asta, dar chiar cautam o apa de gura buna <3 thanks for the review!
Si eu am mereu grija de dantura mea, din pacate nu pot sa imi fac albire profesionala si de aceea am ajut de astfel de produse
Incerc sa folosesc cele mai bune produse si ma bucur ca exista peria de dinti electrica.
Dantura mea fiind mai ” proaspata” nu a necesitat albire si probabil nici nu as putea sa folosesc benzi de albire dar o pasta de dinti si o periuta buna, e bine venita.
Nu stiam de gama asta dar as vrea sa incerc apa de gura. Eu folosesc pasta de dinti Colgate si mi-am luat de curand periuta electrica Oral-B. De asemenea mai folosesc si produse Dontodent marca DM si ma inteleg bine cu ele.
Nu stiam de produsele acestea, si eu sunt in cautare de ceva nou asa ca mi-ai dat o sugestie buna.
Nu stiu daca este adevarat ca bicarbonatul are alt efect decat ca alcalinizeaza ph-ul din gura si astfel indeparteaza mirosul neplacut care poate sa vina din cavitatile amigdalelor, din stomac sau pur si simplu de la tartrul dentar. Eu ma spal pe dinti cu 3 paste diferite zilnic – pt ca ma spal dimineata la trezire si dupa fiecare masa, adica de 4 ori pe zi – si la fiecare periaj, la urma, inmoi periuta in bicarbonat si mai efectuez o spalare. Dar singurul efect este cel descris mai sus. Fac asta de peste 15 ani. Si nu am dintii albi sau mai stiu eu cum, ci de culoarea naturala a oaselor mele.
Și eu pun accent pe igiena orală. Cel mai bine mă împac cu periuțele electrice.
N-am incercat produsele acestui brand, dar am aceleasi probleme ca ale tale, sensibilitate gingivala.
Nu am auzit de brandul asta pana acum, dar ma tenteaza sa le incerc.
Eu n-am folosit aceste produse. Ma chinui si eu sa-mi pastrez dintii albi sau macar curati sa fie daca nu am acel alb imaculat pe care mi l-as dori. Voi incerca si eu aceste produse poate sunt miraculoase
Trebuie sa le incerc si eu. Arata bine si imi plac ca promit sa faca o dantura impecabila
Am primit si eu produsele si ma bucur ca am ocazia sa testez aceste produse. Am auzit lucruri de bine despre ele, in special despre pasta de dinti. Urmeaza sa le testez.