Review: KISS New York Professional Cosmetics

Înainte de Crăciun am primit câteva cosmetice de la brand-ul KISS New York Professional (găsiți mai multe AICI) și eram foarte curioasă cum se prezintă, ca oricare pasionată de make-up. Sloganul lor este ”Be your own pro” și eu l-am resimțit ca pe un imbold de a mă perfecționa în arta machiajului. Probabil știți deja obsesia mea pentru paletele cu nuanțe de nude, sunt conștientă că am foarte multe de acest gen, însă mereu descopăr ceva deosebit la fiecare dintre ele. Deși cromatica lor duce spre aceeași arie, fiecare are un subton diferit și un finish distinct.

Dacă tot am început cu paleta de nudes, aceasta de la KISS are 6 nuanțe de fard, toate  sidefate, cu un finish foarte light. Denumirea acestei palete este Pink Nude, iar culorile odată aplicate formează un degrade cromatic. Din ce am observat eu, aceste farduri au un grad mediu spre ridicat de pigmentare, în funcție de nuanță. Cele deschise sunt cu un grad mediu, iar cele mai închise sunt mai intense și opace.

Prima nuanță duce ușor spre un burgundy, iar cea de a treia spre un corai închis – acestea mi-au atras atenția în mod special. Celelalte orientează spre un auriu – șampanie, finish-ul lor fiind înfrumusețat printr-un glow delicat. Cu acestă paletă puteți obține atât un look de zi, natural & lejer, cât și unul de seară prin aplicarea unei nuanțe închise ( de exemplu prima dintre ele) în colțul extern al ochiului și realizând un efect de umbre. Îmi place și design-ul acestei palete, este micuță, ușor de transportat, încape chiar și în cea mai mică gentuță.

Următorul produs este Mascara Dead Sexy Lashes, care promite alungirea și ondularea genelor, fiind totodată și smudge – proof. În ceea ce privește primul aspect, cel cu alingirea & ondularea genelor, nu pot spune că m-a impresionat, genele mele fiind oricum foarte rigide și nu rezistă ondulate. Însă, ceea ce m-a impresionat este rezistența sa: este cel mai bun water- proof și smudge- proof rimel pe care l-am încercat până acum.

Rezistă foarte mult timp pe gene și arată foarte fain. Este perfect pentru sezonul rece, mai ales când ploua/ ninge pentru că acesta va rămâne intact pe gene și nu se va întinde. Mi-a fost de mare ajutor în zilele când am fost plecată, mai ales când am călătorit și vremea mi-a jucat feste. De multe ori, cu alte produse de acest gen, sfârșeam prin a avea machiajul stricat după câteva ore, însă cu acest rimel de la KISS nu am întâmpinat aceste probleme.

Mai jos puteți vedea cum arată genele mele cu & respectiv fără mascara:

Un look nu este complet fără un ruj pe măsură, așă că vă voi scrie și cum mi s-a părut rujul lichid mat de la KISS New York Professional.  Acesta este în nuanța Sweet Spice, un roșu – corai cu un finish care tinde uneori spre neon. Îmi place textura sa, este foarte cremoasă și nu îmi usucă atât de tare buzele.

Acest ruj are genul acela de nuanță care exprimă pozitivism, acea culoare pe care ai purta-o într-o zi de vineri ploioasă, în care ești entuziasmată că vine weekend-ul și vrei să porți ceva care să te scoată din anonimat. Totodată, acest produs îmi aduce aminte de rujul mat de la Melkior, cel în nuanța JOY. Nu este neapărat una dintre nuanțele pe care le ador, însă aduce un plus de culoare și pune în evidență luminozitatea feței.
Voi ați încercat până acum cosmeticele de la KISS New York Professional? 
Today changes with you! 
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

29 de gânduri despre “Review: KISS New York Professional Cosmetics

  1. Pana acum nu am incercat nimic de la acest brand insa paleta arata absolut supeeerb!!
    Si rezultatul final al mascarei arata fabulos. Rujul are o culoare foarte indrazneata! <3

  2. Ce frumoasă este paleta, are culori tare frumoase! Îmi place mult si rujul, eu sunt fan rujuri in culori tari. Rimelul nu mă tentează pentru că eu sunt multumita de extensiile de gene.

    1. Si paleta si rujul arata super fain. Ma incanta faptul ca rimelul este atat de rezistent. Nu stiu cum arata in ansamblu un machiaj cu acest ruj, dar poza buzelor este foarte faina.

  3. Nu am testat produse de la acest brand, dar paleta si rujul arata superb!!! 💕😍 Nu prea am avut nuante nude in paletele mele, dar mi-ar placea sa testez ceva de acest tip sa vad daca mi se potriveste stilul. Nu prea ma atrage periuta rimelului. 😅

  4. Este prima oara cand aud de aceste cosmetice. Imi plac toate. Paleta m-a cucerit prin culorile pe care le are. Sunt cele pe care le folosesc eu in mod frecvent si imi plac mult swatch-urile. Nicele rimelul sau luciul nu-mi sunt indiferente

Lasă un răspuns