Gama Hemp Oil de la Dr. Organic – Review

Acum câteva săptămâni am simțit nevoia să-mi schimb câteva produse din rutina de îngrijire, mai din proprie inițiativă, mai determinată cumva de circumstanțe. În toată nebunia creată în jurul mini-vacanței de 1 Decembrie, nu știu cum am reușit performanța să-mi rătăcesc laptele demachiant și crema hidratantă, pe care le foloseam cu sfințenie zi de zi.  Cred că a fost un semn că era nevoie de o schimbare, chiar dacă ulterior am reintrat în posesia produselor respective.

Mai rău îmi părea de laptele demachiant căci de crema de față mă plictisisem cumva și simțeam că nu-și mai face efectul ca la început, deși nu consumasem nici jumătate din flacon. În tot acest timp, chiar dacă dermatita de pe față nu dădea semne să plece, simțeam nevoia să folosesc o cremă mai light, care să nu îmi încarce tenul. Astfel am dat de două produse de la Dr. Organic, despre care puteți citi în articolul de astăzi.

Crema revitalizantă cu ulei de cânepă organic m-a atras, desigur, datorită ingredientelor din compoziție. Pe lângă principalul element activ care este uleiul de cânepă, această cremă este un adevărat cocktail de uleiuri esențiale, renumite pentru proprietățile lor emoliente. Acest produs are 50 de ml și promite hidratarea, hrănirea și calmarea pielii până la 24h. Este o cremă light, cu o aromă ușor mentolată, ce îți conferă o ușoară senzație de revigorare atunci când o aplici pe ten. În primă instanță aceasta are o consistență ușor apoasă, se distribuie foarte repede și intră imediat în piele, tenul neavând acel aspect uleios/ strălucitor. Poate fi aplicată atât dimineața, cât și seara și de asemenea, este perfectă ca bază de machiaj. Eu obișnuiesc să o folosesc dimineața pentru că în timpul nopții prefer să las tenul să respire. Dacă sunteți în căutarea unei creme light, cu ingrediente naturale, care să confere tenului un plus de hidratare, acest produs este o alegere bună.

Tot în această perioadă am mai folosit de la Dr. Organic și serul intensiv pentru ochi cu ulei de cânepă organic. Este disponibil în varianta de 15 ml, are o textură ușor grasă, iar aroma sa mă duce cu gândul la uleiul de ricin sau al vaselinei, însă pe ambalaj se precizează că acest miros este de fapt cel al uleiului de cânepă. Nu știu de ce, însă mă așteptam să aibă o aromă similară cu cea a cremei de față. Anyways, acest ser se aplică în zona ochilor, evident evitând contactul cu aceștia. Acest produs promite să redea elasticitatea pielii, să o hidrateze intens și să încetinească procesul de îmbătrânire. Eu îl aplic sub ochi și în zona arcadei și trebuie să menționez că este nevoie de o cantitate foarte mică de produs, întrucât consistența sa este puțin mai grasă (în comparație cu cea a cremei). Chiar de la prima aplicare am observat că zona arcadei a devenit mult mai netedă și cumva mai uniformă.

Ambele produse au ingrediente naturale, la baza lor stând uleiul de cânepă organic și trebuie să precizez că ele nu conțin parabeni, silicon sau produși sintetici. Dacă vă interesează să le cumpărați, le găsiți în Farmaciile Sensiblu. Dacă nu mă înșel, ei au luna aceasta și o promiție de 2+1 gratis.

Voi ce produse de îngrijirea tenului folosiți momentan? 😀

Today changes with you! 
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

26 de gânduri despre “Gama Hemp Oil de la Dr. Organic – Review

  1. Nu am incercat niciun produs de la ei, ori nu imi amintesc. Momentan folosesc 3 produse de la GreenLab, foarte incantata de ele, de aceea ma gandesc ca imi vor placea si acestea prezentate de tine.

  2. Chiar simt nevoia de a.mi schimba crema de fata asa ca am sa.i acord o sansa cremei Dr. Organic. Sper sa se potriveasca tenului meu pretentios.

  3. Eu nu am probleme cu tenul si acum folosesc o crema anti rid de la Bielenda cu acid hialuronic. Imi plac mult de tot produsele lor, ca si cele de la Yves Rocher pentru ca au ingrediente naturale. O sa incerc serul intensiv sa vad daca imi place.

  4. Nu stiu de ce, dar imi plac atat de mult aceste produse si-mi dau o incredere foarte mare de a le incerca. Sunt convinsa ca sunt bune si le voi incerca si eu

Lasă un răspuns