Parfumul Opera, o esenta mistica & GIVEAWAY♡

Orice femeie ascunde în frumusețea sa o urmă de mister, o aură latentă, ce poate fi doar simțită. Ea poartă fără inhibiții o esență ce te seduce iremediabil, un fel de semnătură a propriei sale personalități, a cărei aromă ai putea-o recunoaște dintr-o mie. Știi că este ea și ar fi imposibil să nu o recunoști.

Îmi amintesc că atunci când eram mică descoperisem în odaia bunicii o sticluță fumurie, cu un miros dulce și cumva înțepător. O priveam foarte mirată și nu înțelegeam de ce este ascunsă și pusă bine, departe de ochii curioșilor (ca mine). Nu pot spune că aroma m-a tras, era mult prea dulce, însă cumva m-a intrigat pentru că îmi ascundea ceva. Eram mai mult decât fascinată de povestea din spatele acelei sticluțe misterioase și oarecum încercam eu singură să-i conturez un scenariu.

Zilele trecute mi-am comandat parfumul Opera, de pe site-ul So Beauty, care inițial m-a atras din punct de vedere estetic. Cumva arată similar cu cel pe care îl găsisem acum ceva timp în sertarul bunicii, iar modul în care este împachetat conferă un aer de eleganță și mister, ambele împletite într-o esență suavă. Aroma sa este predominant florală, însă contopește și note de mosc, santal și cuișoare. Este un parfum puternic, versatil și misterios, ce odată pulverizat conturează dimensiunea unei reverii fascinante, care dispare doar după ce aroma se pierde.

Din notele introductive fac parte florile de lămâi și mugurii verzi de crin, iar din cele de mijloc se evidențiază florile de crin, iasomia și freziile. Este un parfum romantic, de seară -aș spune eu-, perfect de asortat cu o ținută care să traducă opulență și atitudine. Nu este genul de parfum pe care l-aș purta atunci când merg la o întâlnire de afaceri sau la locul de muncă, pentru că esența sa pare a fi special creată pentru momentele cu trăiri intense și sentimente profunde, dar și un cadru sau companie pe măsură.

În cei 100 ml ai săi reușește să concentreze o esență parfumată ce rezistă până la 6 ore, perceptibile până la final fiind notele florale, dulci. În primă fază sunt simțite notele înțepătoare, din sfera condimentelor, însă pe parcurs este îmblânzit de aroma crinului regal tibetan, vioara principală a acestui parfum.

Denumirea acestui parfum nu este una întâmplătoare, conținutul său fiind o adevărată simfonie florală. Brand-ul Dzintars are o tradiție de peste 165 de ani în Țările Baltice și reușește să îmbine arta, aspecte medievale, precum și numeroase ingrediente naturale în produse autentice, recunoscute pentru proprietățile sale benefice. Mai multe produse din această gamă puteți găsi AICI.

Este un parfum care tinde spre zona Vintage, chiar matur, cel care strălucește printre celelalte arome și se individualizează atât prin design-ul elegant, cât și prin esența sa mistică. Nu trebuie să lipsească din colecția unei pasionate de zona Clasică, Artă sau Romantism.

♡♡♡ GIVEAWAY♡♡♡

Beauties, iar dacă ați ajuns până aici și v-am fermecat cu descrierea acestui parfum, m-am gândit să ofer uneia dintre șansa de a testa această aromă seducătoare. Așa că, vă invit să participați la concursul pe care îl organizez pe pagina de Instagram a blogului (@voxofvanity). Mecanismul este foarte simplu, îl găsiți sub poza de concurs și aveți timp să vă înscrieți până la data de 11 Decembrie. Postarea de concurs este AICI. Mult succes 🙂

Vouă cum vi se pare? ♡

Today changes with you! 
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

28 de gânduri despre “Parfumul Opera, o esenta mistica & GIVEAWAY♡

  1. Pai nu stiu cum mi se pare, trebuie sa-l miros 🙂 dar parca, vag de tot, as zice ca era si pe vremuri un parfum, sau apa de toaleta, cu numele asta, dar nu-mi amintesc nimic altceva…

Lasă un răspuns