Situatii mai putin placute din viata unui blogger

Voi ați cerut, eu am executat:

Mulți spun că nu mai urmăresc diverși bloggeri din cauza conținutului sponsorizat, cu multe reclame sau plasare de produse. Persoana care produce conținutul (fie el foto, video, articol) are de făcut o alegere: fie acceptă propunerea unui brand/ agenții de PR și îndeplinește cu sfințenie sarcinile primite și își pierde credibilitatea, audiența, faima, influența, etc; fie refuză scenariul propus, este sincer, scrie ce crede și câștigă audiență. Este esențială negocierea între ambele părți, însă conservatorismul își spune cuvântul. Sunt bloggeri, foarte puțini ce-i drept, care își păstrează sinceritatea și prezintă lucrurile necosmetizate, cu riscul de a pierde colaborări și de a nu mai fi băgați în seamă. Dar, scopul meu nu este cel de a arunca cu noroi în ceilalți și tocmai de aceea mă voi limita strict la propria persoană.

Au fost brand-uri care mi-au trimis propuneri de colaborare și le-am refuzat din următoarele motive: fie produsele erau no name (cine știe de pe unde); fie de calitate inferioară, fie aveau cerințe ambiguu sau care ar fi făcut ca munca mea să fie în zadar, fie încercasem ceva de la acel brand și mă dezamăgise. Adevărul este că brand-urile nu acceptă să le spui că produsul lor nu este bun sau că nu ți s-a potrivit. Ele vor în general să scrii bine despre ele și să le aduci conversii. M-am lovit de câteva cazuri în care produsele pe care le-am testat nu mi-au plăcut, pe blog am scris că acestea nu mi s-au potrivit, iar după am avut un feedback de acest gen: mi s-a cerut să șterg postarea și să pun doar păreri pozitive (ceea ce nu s-a întâmplat), am primit mail-uri mai puțin prietenoase de PRiști, am primit unfollow & ignor. În alte cazuri, unele brand-uri au acceptat că este mai bine să nu îmi exprim public opinia despre un anumit produs. Mare pierdere. În timp m-am învățat minte și înainte de a demara o colaborare îmi expun punctul de vedere și un fel de termeni & condiții.

Totuși, urmăritorii cred că viața unui blogger este lapte și miere. Da, asta credeam și eu la început. Cine știe, poate așa este, dar nu la noi în România. Mai sunt și persoane de la PR care nu au ce căuta în această poziție. Să mai spun că unii dintre ei sunt certați cu limba română și o ciopârțesc de câte ori au ocazia? Iar de pregătire în domeniu nici nu mai discutăm.

M-am gândit să fac o listă cu lucrurile mai puțin plăcute de care mă lovesc și care, din păcate, apar tot mai frecvent în ultima perioadă. Desigur, nu voi da nume sau detalii care să conducă la identificarea directă a persoanei sau brand-ului, însă sunt sigură că dacă și ei ar citi acest articol s-ar cam simți. Așadar, aceste aspecte sunt:

  • Timp investit din ambele părți, după zeci de mail-uri trimise se ajunge la o concluzie, trimiți toate datele necesare, totul este stabilit și aparent realizat. După zile, săptămâni sau chiar luni observi că te-ai implicat degeaba, căci nu s-a întâmplat nimic din ce ați stabilit.
  • Ți se propune un voucher pe un anumit site comercial, după zeci de discuții ajungeți la un consens, după alte câteva zile ajunge coletul, cu ramburs (evident valoarea voucher-ului). Trimiți mail și întrebi ce s-a întâmplat, nu primești răspuns pe moment, iar după 3 săptămâni te contactează să te întrebe de ce nu ai postat articolul stabilit. Jalnic.
  • Se oferă un brand să-ți trimită un produs spre testare și întâmpini probleme cu domnul de la curierat (este foarte cunoscută așa- zisa competență a lor). Nu reușești să primești coletul, trimiți mail acelui brand, dar nu ți se mai răspunde. Getting no message is also a message.
  • Cei de la PR care nu îți răspund la mail-urile cu nelămuriri, întrebări, etc, dar îți trimit comunicate de presă engross cu informații din toate domeniile care există (chiar și din cele despre care nu știai că ființează).
  • Pe de altă parte, cei de la PR care te bombardează cu răspunsuri (multiple) atunci când nu este cazul. Oare mai au nevoie și de alte adrese?
  • Cei de la PR care sunt nerăbdători și te întreabă din 2 în 2 zile când este gata materialul stabilit. Deși deadline-ul este peste o lună, iar tu abia ce ai primit coletul.
  • Cei de la PR care te invită la un eveniment, le răspunzi că nu știi sigur dacă poți ajunge, îți trimit apoi un reminder cu data și locația, le scrii din nou că nu ajungi, te contactează pe pagina personală sau pe mobil să te invite din nou. Te scuzi politicos și refuzi din nou. În ziua evenimentului îți trimit din nou mesaj cu locația & alte detalii importante…
  • Echipa de PR care la orice eveniment pe care îl realizează este acaparată de neprevăzut. Tocmai de asta se fac pregătiri cu câteva ore înaintea evenimentului.
  • Iar ultimul aspect, dar nu cel din urmă: brand-urile care trimit bloggerilor produse de tip resturi. Da, adică cele pe care în mod normal nu le-ai cumpăra: fie pentru că au un defect sau pentru că expiră în curând. Ori pentru că sunt banale (!!!).

Nu caut să fiu răsplătită pentru orice postare sau articol pe care le afișez online. Sunt lucruri sau produse ale unor brand-uri care nici măcar nu știu de existența mea, iar eu nu încetez să vorbesc despre ele. Însă atâta timp cât există o înțelegere, ar fi bine ca ea să fie respectată. Și mai presus de toate este vorba de respect, atât față de tine, cât și față de celălalt.

Sunt ferm convinsă că ambele părți, atât bloggerii, cât și brand-urile& cei de la PR, ar trebui să dea dovadă de un comportament diplomat. Nu se știe niciodată în ce context se vor reintersecta.

Poate într-un articol viitor voi scrie și despre câteva aspecte pozitive de care am avut parte, pentru că și ele există 🙂

Today changes with you! ❤
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

17 gânduri despre “Situatii mai putin placute din viata unui blogger

  1. Ai mare dreptate, nu e totul lapte si miere! Ideal ar fi să își asume faptul că pot aparea si alte opinii, nu doar cele ce ii ridica in slavi.

  2. Nu am eu cine stie ce experienta in domeniu, datorita multor lipsuri pe care le am in domeniu, ma consider tot incepatoare 😀 dar iti dau dreptate in totalitate. Sunt multe aspecte deranjante. Chiar ieri citeam postarea unei “concursomane” ( si eu sunt, deci, nu as vrea sa lezeze pe cineva) si spunea ca nu intelege cum anumiti bloggeri ofera la concursuri, ba o lingurita, ba un snurulet. Asta e respectul lor pentru cititori. Eu niciodata nu am oferit premii din sponsorizari, fiindca nu am avut, dar ce am cumpart din banii mei, am incercat sa fie ceva de bun simt.

  3. Acesta e un articol pe care l am citit cu mult interes intrucat sunt foarte interesata de subiect. Din pacate, in multe din situatii, comunicarea si cei 7 ani de acasa sunt problema majora.
    E foarte rau si pentru branduri ca nu stiu exact ce oameni le intermediaza relatiile cu bloggerii, e cumva si vina lor caci nu aleg oameni mai bine pregatiti, insa in acelasi timp ar trebui sa ii verifice mai des, desi e o munca in plus.
    Eu pana acum am fost ferita de situatii jenante, au fost cateva discutii care luau intorsaturi neasteptate, insa cu tact si diplomatie, am reusit sa le readuc pe calea cea buna.
    Am avut colaborari cu multe persoane care erau recunoscute pentru faptul ca sunt acide sau ca nu vorbesc prea frumos si nu am avut nicio problema.
    Nici eu nu sunt de acord sa scriu despre cat de minunat este un produs daca el este jalnic, insa incerc totusi sa vorbesc si de lucrurile care imi plac la acel produs, concluzia fiind totusi aceea ca nu e bun. :)))
    Mai mult succes pe viitor.

  4. Bine zis, sau mai exista si email-urile alea in care primesti invitatii la evenimente care 1)Nu au legatura cu subiectul blogului, gen eu scriu despre make-up si sa primesc invitatie la degustare de branza (care btw, nici nu imi place), 2)Locatia e in alt oras, unde nu pot ajunge.

  5. Are si parti frumoase si parti grele. Nu e usor, dar mie imi place ce fac. Am mai trecut si eu prin diverse experiente, fiecare a fost o lectie de viata.

  6. Un articol pe care l-am citit cu mult interes si ti-am dat dreptate. Eu nu ma consider un mare blogger, insa am avut si eu parte de experiente negative. Legat de curieri eu am avut parte numai de oameni draguti, chiar la unii le-am spus ca nu sunt acasa ci la serviciu si, desi nu era pe zona lor, au venit sa imi aduca coletul.

  7. Și eu tot primesc comunicate, invitații etc… dar vreun răspuns la ce întreb, mai greu. Ba mai apar și supărări dacă cer lămuriri cu privire la vreun produs. Așa că și eu prefer să refuz colaborări care nu mi se potrivesc. A fi sincer/ă, onest/ă, mi se pare cel mai valoros și benefic lucru. Mai ales pe termen lung.

  8. Chiar am citit fiecare cuvant din articol pentru ca vroiam sa vad parerea ta concreta despre acest subiect. Eu nu prea am fost invitata la evenimente si nu prea cunosc cum functioneaza sistemul.
    In ceea ce privesc colaborarile mele, fie ele cu o firma cunoscuta sau mai putin cunoscuta, pot sa zic ca am relationat bine si ca nimeni nu pune presiuni, am incercat sa fiu si eu iplomata atunci cand un produs nu a fost pe placul meu si sa evit sa zic ca a fost bun sau nu. am ocolit pe cat posibil raspunsul si cine a fost interesat, a putut intelege.

  9. Uite de aceea e bine sa scrii pe bani si nu pe nasturi, rujuri, creme, si alte chestii de care n-ai nevoie neaparat. Sau nu de acelea. Uneori ma intreb, pt ca stiu fete care numai astfel de articole au – oare vand produsele primite pe internet? Ca altceva ce sa faca cu ele, se tot aduna…

  10. Am lucrat si pe partea din spatele colaborarilor…nu vrei sa stii si unii bloggeri cat de nesimtiti sunt! Evident, cazuri si cazuri…si bloggerii si PR-ii trebuie sa aiba uscaciunile lor, cum se spune.
    Toti suferim de lipsa de timp, asa ca cel mai corect este sa existe o comunicare deschisa iar brandurile, site-urile cu care colaboram – sa accepte si faptul ca un produs vandut pe site-ul lor are si aprti negative, care trebuie mentionate! Acum, depinde de fiecare blogger cum alege sa mentioneze si aspectele mai putin frumoase sau placute. Pana la urma, e normal sa existe si parti negative, caci nu sunt toate produsele din lume realizate pentru toti oamenii din lume!
    Asta ar trebui sa inteleaga si cititorii, dar si brandurile.
    Iar noi, ca bloggeri, vloggeri, influencers – sau ce e fiecare – sa alegem sinceritatea!

Lasă un răspuns