Cum a fost prima oara…? #PeToc

Se spune că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, este imposibil ca acel lucru să nu se întâmple. Însă cu o singură condiție: acesta să-ți fie benefic. Și acum deja mi se derulează în minte câteva amintiri în care, cu lacrimi în ochi și cu speranță în suflet, râvneam cu ardoare ceva. Când acest ceva se întâmpla, treceam cu vederea perioada premergătoare, ca și cum ea nu ar fi existat; iar în caz contrar, câteodată eram mai mult decât fericită pentru simplul fapt că ”nu a fost să fie”. Nu întotdeauna știm ce e bine pentru noi și ce nu 🙂

img_2753

Și cum tot spuneam de ”ceva” pe care mi-l doream cu ardoare, ia să-mi spuneți fetelor, voi mai știți cum a fost prima oara… când ați mers pe tocuri? Pot deja, din spatele ecranului, să simt emoțiile și starea de stânjenire care v-au cuprins, pentru că da… prima oara nu iese niciodată așa cum ne-am dori. Încep eu prima, nu este ușor, însă sunt fată bună și o fac pentru echipă (:
Eram în școala generală, mai exact în clasa a VIII-a și așteptam cu nerăbdare să schimb unitatea de învățământ, colegii, în sens general acea etapă. Fuseseră câțiva ani dificili din viața mea, cunoscusem umilința, bullying-ul emoțional și trădarea. Pentru mine fiecare zi era un chin și ajunsesem oarecum să mă urăsc pentru simplul fapt că eram emotivă, timidă și pentru că nu aveam curajul să-i înfrunt. Ajunsesem să am complexe și să mă subestimez. Visasem seara banchetului încă de prin clasele mici și mă imaginam mereu într-o rochiță roz, de prințesă, cu tull colorat și paiete strălucitoare. Parcă vedeam o atmosferă caldă, elegantă, cu șampanie și fântână de ciocolată, cu un ring de dans exact ca în filme, cu muzică emoționantă – poate chiar și un vals-, și lumini difuze multicolore, martore a unei seri de basm. Mă vedeam fericită.
Țin minte și acum că mama m-a dus la croitor spre a-mi realiza acea rochiță de prințesă la care visam de mult timp, deci la acest aspect scăpasem destul de repede (voiam inițial să spun ieftin, însă îmi amintesc că nu a fost deloc așa – nu de alta, dar poate citește mama articolul și am încurcat-o : )) . Cea mai grea etapă era, bineînțeles, alegerea pantofilor potriviți. Nu mai purtasem până atunci tocuri, însă mă gândeam că nu e mare filosofie. O vedeam mereu pe mama cu tocuri și puteam să jur că e floare la ureche. Dar de unde… Fusesem în toate magazinele posibile din orașul meu, cu spernța că voi găsi ceva care să-mi placă. Mama mă îndruma spre cei cu un toc mai mic, ea știind din proprie experiență ce înseamnă durerea de la tocurile înalte. Dar cine a ascultat-o? Pe atunci credeam că sfaturile sunt făcute pentru a fi ignorate. Dar acum… tot același lucru îl cred (:
Într-un final, după eterne căutări, găsisem perechea potrivită. Erau roz. Erau superbi. Erau (parcă) decupați din revistele de modă. Erau enoormi, înalți, te lua amețeala doar cât te uitat la ei. Dar a fost dragoste la prima vedere. Cred că atunci i-am probat doar spre a vedea dacă este mărimea potrivită, căci de mers cu ei acolo în magazin nicio șansă. Țin minte și acum că dormeam cu ei prin apropierea patului și-i admiram în fiecare dimineață. Chiar erau frumoși.
Venise și ziua banchetului, mă gândeam deja ce fel de insulte voi primi, cum micile bârfe vor genera conflicte și că în final tot ce voi avea e doar o amintire neplăcută. Și mai eram și pe tocuri. Inițial am spus că-mi voi lua și o pereche de balerini, însă în febra banchetului cine să-și mai amintească?! Eram acolo, trebuia să merg, capul sus și privirea înainte. Trebuia să iasă totul bine. Sau măcar intrarea, nu? Îmi plăcea atât de mult ținuta mea încât mă imaginam pe podiumul de la Victoria”s Secret. Și acela a fost momentul în care am devenit conștientă de mine. Mă simțeam bine, terminasem gimnaziul cu brio și aveam și pantofii aceia superbi. Le simțeam privirile pline de venin, dar ce mai conta? Mă vedeam eu cu adevărat cine sunt și era destul.
Eram atât de fericită și îmi doream atât de mult să am mai multă încredere în mine, încât am și făcut-o. Iar primul pas în acest sens a fost să merg pe tocuri înalte like a pro. Nu mă întrebați cum, n-am o rețetă concretă, însă singura justificare este dorința arzătoarea, a.k.a. determinarea, sentimentul de ”mi-a ajuns, destul”. Nu știu cum, însă acea seară chiar a fost diferită. Mă simțeam o altă persoană și am fost tratată ca atare. M-am simțit bine, am dansat, am făcut multe poze. Toată seara. E singura mea amintire plăcută din generală.
*eu sunt cea în roz, evident*
Când am ajuns acasă, mama se aștepta să-i spun că voi arunca pantofii înalți și câ voi începe să mă plâng de durere. Dar nu a fost așa. Nu știu cum, dar aceștia au fost foarte comozi și mi-au dat acel imbold de care aveam nevoie. Au fost ca un fel de activare a atitudinii mele, către noua eu.
Watch me how I rule the World achieve my dreams, in high heels, of course.
De atunci am continuat să port tocuri (aproape mereu) și chiar multe dintre voi mă întrebați cum reușesc. Ei bine, imi doresc acest lucru. Și îmi aleg pantofi comozi. Cam câți? Mmm… Foarte mulți 🙂
Fashion Up celebrează anual Ziua Națională a Femeilor #PeToc în data de 14 septembrie, marcând acest moment prin reduceri foarte tentante, care ajung chiar și la 85%. Nu mă credeți pe cuvânt? Ei bine, am intrat pe site-ul lor și am remarcat că majoritatea încălțărilor ale brandurilor bine-cunoscute au prețuri chiar mici. Mie mi-au atras atenția în mod special aceștia de la Versace, care sunt doar 179 lei, însă am observat că au și pe roșu. Grea decizie, nu? Voi ați comandat de pe acest site? V-am stârnit interesul? 🙂
Cu acest articol particip la concursul pentru bloggeri organizat de FashionUp.ro cu ocazia Zilei Naționale a Femeilor #PeToc. Premiul constă în 12 perechi de pantofi cu toc + 12 produse Yves Rocher. În perioada 14-20 septembrie, timp de 5 zile, pe www.fashionup.ro te așteaptă numeroase surprize și prețuri speciale. Nu le rata!
Today changes with you! ❤
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!
Anunțuri

26 de gânduri despre “Cum a fost prima oara…? #PeToc

  1. Oh, dar cine ar fi crezut! Ce poveste emotionanta! Cate trairi poti transmite! Pantofii – sandalele sunt foarte frumosi, se potrivesc cu rochita ta. Superba! Felicitari!

    Apreciază

  2. Fashinista de mica 🙂 Imi place articolul, e chiar emotionant. Cat despre pantofi, eu nici acum dupa zeci de ani nu-i pot purta. Sa imi recomanzi si mie un magazin de unde sa imi pot lua asa comozi ca ai tai

    Apreciază

  3. Ah, eu nu imi mai aduc aminte de prima zi in care am purtat tocuri… sunt atatia ani de atunci… Tin minte insa o pereche de pantofi cu fundita in fata pe care i-am purtat prin clasa a 9a si de care eram pur si simplu indragostita. Nu aveau totusi prea mari tocurile.

    Apreciază

  4. Eu cred ca m-am nascut pe tocuri, dar voi muri in papuci 😀 Cred ca aveam 4-5 ani cand ma cocotam pe pantofii mamei, apoi toata viata am fost pe tocuri, cate 10-12 ore/zi si iata-ma la o varsta venerabila incat nu mai pot merge pe tocuri dar sufar ingrozitor din acest motiv. Mai mult de 4-5 cm …. nu mai pot. Zici ca n-am mers niciodata, asa ma simt.

    Apreciază

  5. Cred la banchetul de clasa a opta am purtat pantofi cu toc. În liceu și în facultate eram fan tocuri, o perioadă și la job, acum sunt pe casul și mă simt tare bine aici!

    Apreciază

  6. Si mie imi plac foarte mult pantofii cu toc, insa din cauza picioarelor mele pot purta mai des botine, decat sandale. Am piciorul lung si subtire, astfel incat toti pantofii imi ies din picioare.

    Botinele le iubesc si le port zilnic la munca. 😀

    Apreciază

  7. Vaai ce poveste frumoasa, parca si acum imi amintesc prima pereche de tocuri, tot la banchet am purtat-o, erau cu talpa ortopedica, desi sunt miniona si mi place cum arat pe tocuri, nu prea sunt foarte buna la mers, asa ca incerc sa stau mai departe, nu prea trec de 6-7 cm, iti tin pumnii 😍

    Apreciază

  8. Eu ador tocurile. Si la maternitate, sa nasc, m-am dus pe tocuri. Am avut o.perioada in care nu aveam nicio pereche de încălțăminte fara toc. Mi-a cumparat sotul.meu forțat o pereche de tenisi si una de balerini. Ii am si acum, de cativa ani. 😂😂😂

    Apreciază

  9. Si eu iubesc de mica tocurile, insa in viata de zi cu zi prefer tocurile patrate pentru ca am observant ca ma simt ma comod(si nu chiar la „inaltimea”celor pe care ni le-ai aratat) Foarte dragute fotografiile!

    Apreciază

Leave a reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s