Review: Virgin Coconut Oil de la Dr. Organic

Dacă într-un articol trecut vă scriam despre importanța protecției solare în acest sezon, m-am gândit că ar fi bine să abordez încă un subiect util, precum hidratarea. Indiferent de anotimp, tenul meu sensibil suferă diverse modificări și este predispus la descuamare și exfoliere. Nu, încă nu am găsit produsul minune care să mă ajute să scap de dermatită, cu toate că am fost la dermatolog și am folosit ce mi-a prescris. Așadar, tot ce mi-a rămas de făcut este să fiu atentă ce produse aplic, dar mai ales să utilizez de acum  înainte doar pe cele naturale, bio, organice, sigure.
În general nu obișnuiesc să-mi aranjez părul cu placa sau ondulatorul, întrucât acesta este foarte fin, subțire & drept și nu stă mai deloc așa cum l-aș așeza. Totuși, zilele trecute l-am ondulat și am folosit fixativ spre a menține look-ul pentru mai mult timp. Eram conștientă că acesta va avea o textură nu chiar lejeră și că la spălat va fi teroare, dar am ignorat aceste aspecte. Într-un final am reușit să-l curăț, însă era extrem de uscat. Vârfurile arătau arse, decolorate și parcă fără vitalitate. Aveam nevoie de un boost pentru păr și, cum nu eram acasă, trebuia pe moment să ies cumva din încurcătură. Acela a fost momentul când am descoperit uleiul de corp de la Dr. Organic, care m-a salvat din impas.

Și înainte foloseam uleiul de cocos, însă acesta pe care l-am descoperit recent mi se pare cel mai pur dintre cele încercate de mine până acum. Foarte hrănitor și bogat în fibre, vitamine și minerale, acesta este clasificat ca un „aliment funcțional”, deoarece oferă multe beneficii pentru sănătate, dincolo de conținutul său nutrițional.
Uleiul de cocos este renumit pentru capacitatea sa de a hidrata în profunzime, contribuind totodată la prevenirea apariției ridurilor, restabilirea fermității și tonusului pielii. De asemenea, acesta acționează ca un balsam asupra firelor de păr, hrănindu-le și stimulându-le creșterea. Eu l-am aplicat pe vârfuri într-o cantitate mică și l-am împletit lejer. Apoi, înainte de spălare, l-am aplicat atât la rădăcină, cât și pe lungime, așteptând cel puțin o oră ca acesta să-și facă efectul magic.

După spălare, părul meu era vizibil mult mai sănătos, puternic și strălucitor. Și, văzând rezultatul mulțumitor, am început să aplic acest ulei de corp chiar și pe față, dimineața și seara. De asemenea, câteodată îl aplic și pe corp, întrucât conferă o senzație foarte relaxantă, lăsând pielea fină, cu un glow foarte drăguț.
Dr. Organic a formulat gama Virgin Coconut Oil, ce conține produse îmbogățite cu un cocktail tropical de uleiuri organice, trigliceride și extracte de fructe, ce încântă simțurile și răsfață pielea și părul. Având un parfum exotic minunat și o formulă ușoară care se absoarbe rapid, aceasă gamă este ideală pentru a oferi hidratare și catifelare corpului pe toată perioada verii.

Gama Virgin Coconut Oil conține următoarele produse:

♥ Balsam de buze – pe bază de ulei de cocos și unt de shea, ulei de jojoba, ceară de albine și vitamina E, acesta hidratează și protejează buzele uscate (24,99 lei).

♥ Deodorant – extrem de delicat, dar foarte eficient, având o formulă lichidă bogată, ce oferă îngrijire și prospețime pielii sensibile (34,99 lei).

♥ Cremă pentru mâini și unghii – având o formulă cu absorbție rapidă, aceasta restabilește frumusețea mâinilor și unghiilor (43,99 lei).

♥ Soufflé pentru corp – o cremă cu o aromă exotică și o formulă foarte delicată ce hrănește pielea și o lasă catifelată (64,99 lei).

♥ Ulei de corp – potrivit pentru îngrijirea întregului corp (piele, păr și unghii), acesta hidratează în profunzime țesuturile, fiind ideal pentru utilizarea zilnică (65,99 lei).

 

Dr. Organic transpune cu succes beneficiile plantelor în produsele sale, creând formule organice, fără compuși chimici dăunători (precum parabeni, SLS, ftalați, Polyethylene Glycol etc.), prietenoase cu pielea și mediul înconjurător. Acestea sunt disponibile în farmaciile Sensiblu. Pentru mai multe întrebări și informații despre Dr. Organic, accesează: https://www.facebook.com/DrOrganicRomania/

 

Today changes with you! ❤
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

 

13 gânduri despre “Review: Virgin Coconut Oil de la Dr. Organic

  1. Am vazut ca acest rodus este foarte laudat si ma bucur sa vad ca este un produs bun si eficient. Si eu mai folosesc din cand in cand uleiul de cocos. Dupa ce termin produsele desfacutw, il voi incerca si pe acesta

  2. Hidratarea este foarte importanta si cred ca in afara de produsele cosmetice este bine sa existe si hidratarea pe interior, cu apa, ma refer. Mai ales vara, beau apa cat trebuie, cat imi cere organismul, de fapt. Asa, pielea este mereu in stare optima.

Lasă un răspuns