Flare Style Romper

Mi-au plăcut atât de mult lucrurile complicate & complexe încât chiar și eu am devenit astfel. Dar aici nu mă refer la cantitate, mărime sau preț. Nu. Pentru că mereu, mai presus de orice, atențiile erau doar iluzii pe lângă atenția dorită. Iar cineva care s-ar mulțumi doar cu bogății materiale cu siguranță că are un suflet sărac. Doar știți cum se zice: „Ești cu adevărat bogat doar atunci când deții ceva ce nu poate fi cumpărat.” Pe parcursul vieții am întâmpinat diverse obstacole în care resursele materiale ar fi fost ultimele lucruri care m-ar fi putut salva.
Mereu am prețuit relațiile interumane și sincer cred că fiecare persoană care te întâmpină pe traseul existenței are un rol, fie el principal, secundar sau terțiar. Însă din toate avem ceva de învățat. Niciodată nu poți înlocui pe cineva, indiferent de ce ai face. Iar dacă sufletul tău nu acceptă această ”decizie”, ar trebui să te întrebi unde greșești. Niciodată nu am înțeles persoanele orgolioase pentru că, tocmai din cauza acestei ”trăsături”, au pierdut într-o secundă ceea ce au clădit în milioane. Aceeași poveste și cu impulsivitatea. Sau gelozia.

Există persoane iubite de popor. Există persoane iubite de regi. Dar mai sunt, foarte rar, acele persoane iubite de ambele părți. Dar tot nu poți judeca pentru că adevărata valoare nu poate fi vizualizată de oricine. Până la urmă fiecare alege să vadă ceea ce îl reprezintă. Și ce este rău în asta? De aici contradicții, nedreptate și ipocrizie. Dar să fim serioși, cine este nevinovat să arunce primul cu piatra.
Mereu am încercat să fiu genul de persoană care aduce o schimbare sau ceva diferit. Până la urmă contează și amprenta personală pe care ți-o creezi. Să știi că acolo unde lipsa ta nu este resimțită, nici prezența nu contează. Degeaba încerci să modifici cumva acest fapt pentru că revenim la afirmația de mai sus.

Și cum tot spuneam de amprenta personală, consider că este esențial să ai ceva reprezentativ. Unii sunt pe partea de vocal, alții cu arta, câțiva cu stilul iar restul… cei imprevizibili, spontani, imposibil de încadrat în taxonomii. Eu mă mulțumesc sincer cu prima categorie – de la coadă, să ne înțelegem. Poate că nu expun in mod public acestă latură, însă undeva ea există și așteaptă să fie exploatată. Până ca ceva să declanșeze acea dimensiune, m-am gândit să vă prezint o ținută simplă, lejeră, perfectă pentru acest sezon, dar mai ales, cireașa de pe tort: cu imprimeu floral.
Romper-ul pe care îl port este dintr-un material subțire și vaporos, care asigură confortul necesar în aceste zile toride. De obsesia mea pentru imprimeul floral știați deja, însă mi s-a părut foarte drăguță și această combinație. Mi-a plăcut foarte mult faptul că arată exact ca pe site și, spre surprinderea mea, a ajuns foarte repede la poșta locală. Prețul tentant, aspectul atrăgător și modelul drăguț chiar și-au spus cuvântul: ele sunt principalele vinovate pentru achiziționarea acestei piese vestimentare. Și asta nu e tot, am integrat romper-ul într-o ținută simplă și relaxantă, potrivită pentru diverse contexte pe care, noi fetele, le conturăm în această perioadă. Ce ziceți? 🙂

Floral Print Flare Sleeve RomperHERE

Today changes with you! ❤
XoXo, Ale
Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity
Thank you so much!

19 gânduri despre “Flare Style Romper

  1. Imi plac mult salopetele de genul… Am si eu in garderoba vreo 3, insa nu le port. De ce? Sa nu razi… dar mi-e groaza cand ma gandesc ca trebuie sa ma duc la toaleta… :)))

  2. “Există persoane iubite de popor. Există persoane iubite de regi. Dar mai sunt, foarte rar, acele persoane iubite de ambele părți.” Mi-a placut enorm asta. Maurice Munteanu a facut si el referire in felul acestala la una dintre concurentele de la “Brav, ai stil”. Cred ca zambetul tau, este tusa ta personala.

  3. Tinuta superba, dar mai e ceva ce m-a cucerit. Articolul tau. Pe mine relatiile intraumane ma fascineaza si ma scarbesc in acelasi timp… ce paradox! Oamenii au ajuns sa fie destul de egoisti si sa ii intereseze doar de ei, iar daca cineva iese din tipar atunci profita cat pot de noua “sursa”. Insa viata m-a invatat ceva. Ca sa nu am parte de dezamagiri de le cei din jurul meu sa invat sa nu am nici asteptari din partea lor.

  4. Superbă salopeta și bineînțeles și tu radiezi. Îmi place mult imprimeul și e numai bună de purtat vara. Bineînțeles și sandăluțele îmi fac din nou cu ochiul. Cred că sunt preferatele verii, nu?

  5. Foarte aratoasa salopeta aia, si-ti vine minunat! Doar ca eu as pune un underwear bej sau cel mult alb, ceva sa nu sara in ochi prin material, ori chiar un body de bumbac, daca n-ar fi chiar atat de cald afara.

Lasă un răspuns