Recenzie: ,,Ce ne spunem cand nu ne vorbim” #BloggersRead

Romanul ”Ce ne spunem cand nu ne vorbim”, scris de Chris Simion, este acel tip de lectura care te fascineaza inca de la primele pagini, sau ma bine zis inca din titlu. Chiar si tacerea are valoare de mesaj si poate spune mult mai multe decat pot reda cuvintele. Este cartea aceea pe care o porti cu tine in geanta, o citesti oriunde ai fi, in metrou, in autobuz, in tren. Firul narativ incepe oarecum brusc, insa te determina sa parcurgi mai repede fiecare pagina pentru a vedea ce se intampla in continuare, nutrindu-ti astfel interesul si curiozitatea.

Lectura de față intruchipeaza o alegorie privind viata si descrie starile imanente ale protagonistei, generate in esenta de catre un diagnostic fatal. ”Actiunea” este transpusa sub forma unui dialog pe e-mail dintre o „ea” si un „el”, denumiti generic, „Floarea Soarelui” si „Zmeul Albastru”. Povestea de dragoste dintre cei doi este subminata de incertitudini, de faptul ca ea incearca sa dispara atat din viata iubitului ei, cat si din cea a prietenilor, a rudelor si chiar a familiei. Chiar si absenta unor nume proprii sugereaza faptul ca oricare dintre noi se poate regasi in firul narativ al acestui roman. Sunt prezentate sentimente vii, complexe si pline de substanta. La orice pas incerci sa te transpui in pielea ”ei”, a „Florii Soarelui”, spunandu-ti in gand: „aceleasi emotii le-am simtit si eu”.

Protagonista se izoleaza, condamnandu-se la solitudine. Ea prefera sa lupte pe cont propriu impotriva mortii si incearca mereu sa-si depaseasca gandurile sumbre prin analizarea sentimentelor din sufletul sau. Scrie cateva e-mail-uri pe care insa nu le va trimite niciodata. „Dupa doi ani in care a dansat tango cu moartea, revine in povestea din care evadase, dar nu se mai identifica profund cu nimic.”

In prima parte, povestea de dragoste nu este, in esenta, una iesita din comun, in sensul ca respecta ”scenariul clasic”: el este cel care greseste si se intoarce spre a primi iertare. Ceea ce este special deriva de fapt din utilizare metaforelor spre exprimarea sentimentelor, aspect ce conduce la contextualizarea diverselor amintiri pe care le au impreuna. Gandurile ei, inserate in mail-urile pe care nu le va trimite niciodata, te determina sa-ti reconsideri propria existenta. Ele pun sub semnul intrebarii aspecte legate de echilibrul imanent, implinirea sufleteasca, accentuand cum jumatatile de masura primite (fie din iubire, de exemplu) te pot determina sa te simti incomplet, facilitand conturarea acelor stari de frustrare.

„Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbeşte din colţul camereu. Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim.” Fiecare pasaj al cartii este presarat cu accente filosofice, cu anumite cuvinte cheie ce initial pot conduce spre mai multe sensuri. Doar traind intens fiecare emotie regasita si asezand informatiile descoperite, exact ca intr-un puzzle, poti intelege ceea ce a dorit autoarea sa transmita cu adevarat. Nu este o carte usoara, la fel cum nu este o carte pentru toti.

Voi ati citit aceasta carte? Daca nu, v-o recomand cu mult drag! Merita citita si chiar recitita pentru ca ideile inserate sa fie intelese in profunzime.

Cartea poate fi comandata si de AICI.

Today changes with you! :)

XoXo, Ale

Comment, Subscribe, Like& Share, Follow me on instagram : @voxofvanity

Thank you so much!

18 gânduri despre “Recenzie: ,,Ce ne spunem cand nu ne vorbim” #BloggersRead

  1. Eu nu am avut rabdare sa o citesc
    Am perioade cand citesc carti cu subiect dur, perioade cand simt nevoia sa trec la carti sf si perioade (rar) cand citesc carti usurele ca sa ma relaxez
    Cumva, cartea asta a picat intr-o perioada cand nu reuseam sa ma concentrez sa citesc …
    Ce ai scris tu…parca ma face sa ii acord inca o sansa…

  2. Am tot văzut-o prin librării, dar nu am știut dacă merită să facă parte din biblioteca mea. Recenzia e drăguță, pare o carte bună!

  3. am incercat s-o citesc, dupa o perioada in care mi-am dorit-o foarte, foarte tare. am zis ca sigur e ceva de vis. cand colo, dupa primele 10 pagini m-am jurat ca nu mai pun vreodata mana pe ea. nu am reusit s-o citesc, nu mi-a placut deloc!

  4. Nu stiu cartea si nici nu ma atrage subiectul. Probabil pentru ca inca mai salivez la tartele cu capsuni. Arata misto fotografiile tale, dar pentru mine prajiturile sunt in centrul atentiei, pe cand tu ai dorit sa evidentiezi cartea. Nu e o idee buna asocierea asta ;))

Lasă un răspuns