Există bineînțeles și un limbaj al culorilor : ele ne transmit diverse stări sau dispoziții. Nu degeaba spunea cineva: ”Arăți bine, te simți bine”. De multe ori starea de bine vine și din interior. Noi femeile, daca nu avem acea pereche de pantofi care să stârnească invidia celorlalte, ne facem tot felul de idei și concepții, care mai de care mai pesimiste.
Îmi place să cred că ceea ce port mă definește într-un mod sau altul.Când e vorba de haine, îmi doresc nu neapărat mai multe, ci genul acela pe care-l poti combina cu aproape orice și cam în fiecare sezon. De ceva timp căutam un element de clothing de culoare roșie.. Nu știu, pur și simplu asta îmi dicta rațiunea :))
Outfit-ul de azi nu are doar o uriașă pată de culoare, ci și o formă de exprimare a dinamsmului. Cămașa este foarte rafinată și delicată, dantela conferindu-i o tentă de eleganță. Ador să port cămăși și…Culoarea roșie. Fusta este în clini și chiar se așază bine. Îmi place că deși pare simplă, dă impresia că ar avea o grămadă de lucruri de spus : poate fi purtată în orice anotimp (aproape) și poate fi prezentă în momentele pe care mereu le vei purta în bagajul de amintiri.
EN: Of course there is a color`s language : they send us different moods. Someone once said “If you look good, you feel good“. So many times the mood comes from the inside. We as women being, if we don`t have that pair of heels that everyone is craving for, we became pessimistic and we tend to think about many conceptions.
I like to believe that what I wear defines me in a way. When it`s about clothes, I want not necessarily more, but that kind of clothes that you can wear with everything. I`ve been searching for a red clothing item for months. I don`t know, this is what my brain wanted. :))
The outfit from today doesn`t have just a huge splash of color, but an explaining form for dynamism. The shirt is so refined&delicate, in plus, the lace gives it an elegant shade. I adore to wear shirts… and Red color. The skirt is in darts and it really looks so good. I like that even if it looks simple, it gives the impression of `having so much to say` . it can be worn every season of the year and in moments that will become unforgettable memories.
All items are ordered from Tidebuy.com. Be sure to check it out for more lovely items! 😀
ce faina e fusta ! <3
O ador <3 te pup, vio
Ce outfit drăguț, iti vine f bine fusta! <3 eu sunt nebună dupa culoarea roșie .
Kisses draga mea
http://Www.oannafashionsimbol.wordpress.com
Mi-a luat ceva timp sa o gasesc ce-i drept 🙂 multumesc, scumpica! Pupici
Love this Pop of Color!
Lena
https://skinnycature.com/2014/10/06/funtastic-with-adidas-neo/
Hi babe, you look amazing
love your skirt
Kisses
Maggie Dallospedale Fashion diary – Fashion blog
Thank you, Maggie! I really appreciate your blog! Kisses
nice skirt and shoes dear 🙂
please check out my new post on my blog
https://thefashionsateen.wordpress.com/2014/10/07/fashion-week-favorite-n-5-2/
omg..you look so cute in that outfit.. loved your skirt .. The entire look is so pleasing to eyes.
Kisses
https://planetbeauties.com
To be honest, it took me so much time to find the skirt. I am so glad that you like it! Kisses darling
Hello darling! you look beautiful in this outfit, love the re skirt! xo
Gorgeous skirt! Imi place mult culoarea rosie, fusta e elaganta si foarte sweet 🙂
Pupici
Svetlana
https://capemaychic.weebly.com
What a lovely look Dear!! I love your red skirt <3
kiss
Eli
http://www.theladycracy.it
cool skirt!
http://www.mrsnoone.it
kiss
This is such a beautiful outfit! You look so stunning in that red skirt and that top goes perfectly well with it!
Katherine Lou
https://www.wanderhour.com
Gorgeous look! You are stunning in these pics! Love your skirt!
xx
cvetybaby.com
Bloglovin
Instagram
Foarte drăguţă ţinuta! Fusta e superbă!
Diamond. Scissors. Fabric.
iti stau foarte bine hainutele
Multumesc frumos!